Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:02 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HC Dobrogea Sud Constanța Sezon cu trei medalii! Supercupa, la un punct de a fi vicecampioană și la o secundă de finala Cupei (GALERIE FOTO)

ro

20 May, 2022 00:00 1980 Marime text

 
  • În deschiderea stagiunii, „delfinii“ au cucerit Supercupa României, învingând Dinamo București, marea forță a întrecerii interne masculine.
  • În Cupa României, „delfinii“ au fost foarte aproape de calificarea în finala mare.
  • În campionat, HCDS a câștigat la Timișoara în ultima etapă și a încheiat întrecerea pe podium.
 
HC Dobrogea Sud Constanța a obținut trei medalii în competițiile interne ale sezonului 2021/2022, care este cel mai bun de la înființarea clubului de pe litoral, în 2015. 
 
În deschiderea stagiunii, „delfinii“ au cucerit Supercupa României, învingând Dinamo București, iar acum, pe final, au obținut bronzul în Cupa României (fiind la o secundă de calificarea în finala mare a întrecerii) și s-au clasat pe locul trei în Liga Națională, în urma victoriei de la Timișoara, din ultima etapă, succes care le putea aduce chiar și medalia de argint, HCDS terminând la un punct de poziția secundă, ocupată de Minaur Baia Mare, care, în runda de final, a câștigat și ea, în deplasare cu Steaua București.
 
Distincții pe toate planurile
 
„Cel mai bun sezon din istoria HCD! De la nașterea clubului (2015), nu am mai avut un sezon în care să luăm o medalie de aur și încă două medalii și în celelalte două competiții interne. Băieții au reușit asta acum! În ocaziile anterioare, când am luat aur în Supercupă (2017) sau în Cupa României (2018), nu am reușit să terminăm pe podium și în campionat, așa cum s-a întâmplat acum. Bravo, Constanța! Bucurie triplă pentru băieții noștri, la capătul unui sezon în care am obținut medalie pe toate fronturile: campionat, cupă și supercupă! La un punct de titlul de vicecampioană si la o secundă de finala cupei, echipa asta extraordinară merită toate aplauzele noastre! Nu a fost deloc ușor să pierdem 3 titulari pentru jumătate de sezon și să continuăm să dăm totul pentru îndeplinirea obiectivelor. Prin spirit de echipă, sacrificiu și voință nemărginită, HCD a reușit să facă astăzi ca la gâtul jucătorilor ei să apară 3 medalii. Bravo, supereroilor!“, este mesajul de pe pagina de Facebook a grupării de la țărmul mării.
 
Alexandru Andrei va fi operat
 
Bucurie mare și pentru antrenorul principal al HCDS, George Buricea, aflat la primul sezon ca principal pe banca tehnică a echipei constănțene. „Încep prin a-i felicita pe băieți pentru ambiția si spiritul lor de sacrificiu, pentru maturitatea și puterea care i-au facut să rămână un grup atât de unit, în ciuda tuturor obstacolelor întâlnite în toată aceasta perioadă. Faptele nu pot fi niciodată ignorate. Așa cum știți, mereu spun lucrurilor pe nume, deci nu aș putea să tac fix acum, într-un moment în care este absolut normal să-mi laud jucătorii pentru o serie de fapte care vorbesc de la sine despre caracterul lor de luptători, despre puterea acestui grup și despre ceva cu totul special numit HCD.
 
Lista faptelor, mai jos:
 
- am pierdut doi jucători din prima echipă pentru mai mult de jumătate de sezon (Leon Raso - 9 luni / Ionut Nistor - 6 luni)
- total neașteptat, un alt jucător foarte important s-a retras în pauza de iarna (Marko Buvinic)
- niciunul dintre acești 3 jucători nu a fost înlocuit în pauza de iarnă, când nu am putut face niciun transfer
- am avut deplasări în care jumătate de echipă a lipsit din cauza Covid-ului și săptămâni de derby în care nu am putut avea la antrenamente 2-3 jucători de bază
- am avut, în permanență, pe bancă, minimum 4 juniori și, în foarte multe meciuri, toți au intrat și în teren și au făcut ca HCD să aibă cea mai mică medie de vârstă din toata liga
- am ratat finala cupei în ultima secundă și am mai pierdut un jucător important în ultimele minute ale finalei mici cu Baia Mare - Alex se va opera în curând la genunchi.
 
Lista poate continua, însă, în ciuda tuturor acestor obstacole și, deși lotul era din ce în ce mai scurt, fiecare jucător care a intrat pe teren a compensat prin caracter și dăruire, făcând minuni în tricoul HCD și meritând cu prisosință să încheie acest sezon cu medalii pe toate planurile“, a menționat George Buricea.
 
Neînvinsă în două din trei meciuri cu Dinamo
 
Principalul HCDS a subliniat și faptul că, în acest sezon, trupa de pe litoral a încheiat neînvinsă două dintre cele trei meciuri cu Dinamo, forța handbalului masculin românesc. „Fără să ni se dea șanse, am reușit să fim singura echipă care iese neînvinsă în două din trei meciuri cu Dinamo: o victorie extraordinară în Supercupă și un egal în campionat, egal care știm cu toții că trebuia să fie o victorie, însă doar tabela blocată subit ne-a refuzat cele 3 puncte la Constanța. Poate, pentru unii, aceste medalii de bronz din cupă și campionat înseamnă puțin, însă, pentru noi, cei care am simțit pe pielea noastră tot ce am amintit mai sus, ele strălucesc la fel ca aurul“, a mai spus Buricea.
 
Nu sunt geloase pe delfinul de pe stema alb-albastră
 
Acesta remarcă și sprijinul și înțelegerea de care beneficiază în familie. „Închei la fel cum am început, cu un mare Bravo pentru băieți, cărora le mulțumesc că împărtășesc aceleași sentimente cu mine pentru HCD. Ei mă motivează să dau și eu totul pe margine, în vestiar, la vizionări, chiar și acasă... pentru că gândul meu e mereu la handbal și nici n-aș avea cum altfel, cu o asemenea echipă lângă mine. Și da, pentru că gândul mi-e mereu la handbal, le mulțumesc «coechipierelor» mele de acasă (Corina și fetele noastre, Sara și Ingrid) că mă înțeleg și că nu sunt geloase pe delfinul de pe stema alb-albastră. Bravo, HCD! Felicitări tuturor celor din club și mulțumiri suporterilor care ne-au sprijinit până la ultima fază!“, a încheiat antrenorul HC Dobrogea Sud. 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (HC Dobrogea Sud)
 
Citește și:
 
Liga Națională
Victorie la Timișoara pentru HC Dobrogea Sud Constanța

 
Așa tați, așa fiice!
George Buricea și Laurențiu Toma, bronz în Cupa României. Fetele lor, voleibaliste, aceeași medalie cu Academia Tomis (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii