Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:43 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HC Farul s-a prezentat oficial HC Dobrogea Sud a câştigat amicalul cu Danubius Galaţi (galerie foto)

ro

13 Aug, 2015 00:00 1517 Marime text
Noua echipă de handbal masculin HC Dobrogea Sud Constanţa a câştigat primul meci din istoria sa, amicalul cu Danubius Galaţi, de ieri, din Sala Sporturilor de la Constanţa. HC Dobrogea Sud, care va evolua în sezonul 2015/2016 în Divizia A (eşalonul secund al handbalului românesc), având drept obiectiv promovarea imediată, a dispus cu 35-24 (19-11) de echipa gălăţeană, care e nou-promovată în Liga Naţională. Pentru formaţia constănţeană au punctat Mladen Rakcevic - 9 goluri, Predrag Vujadinovic - 6, Laurențiu Toma - 5, Dalibor Cutura - 4, Claudiu Subțirică - 4, Ionuț Săulescu - 2, Bogdan Munteanu - 2, Branislav Angelovski - 1, George Buricea - 1, Alexandru Bologa - 1.

„Ne bucurăm că, la debut, am avut parte de un meci frumos, contra unei echipe de primă ligă. Ştim că va fi un an greu pentru noi, pentru că nu suntem obişnuiţi să jucăm în eşalonul secund, dar vom face eforturi să promovăm. Gândul nostru se îndreaptă şi spre Cupa României, dorindu-ne ca încă de la anul să jucăm în cupele europene”, a declarat Laurenţiu Toma. În finalul acestei săptămâni, Dobrogea Sud ar fi trebuit să mai dispute două partide de verificare, ambele cu CSM Ploieşti, însă, din pricina faptului că oaspeţii nu au găsit locuri de cazare la Constanţa, confruntările nu vor mai avea loc. 

Nurhan Ali: „Sunt într-un moment tare delicat din viaţa mea”

Ieri după-amiază, în Sala Sporturilor a avut loc prezentarea oficială a celei de-a doua echipe nou-înfiinţate a Constanţei, HC Farul, care va evoua şi ea în Divizia A, dar fără a avea, la început, obiective înalte. Preşedintele clubului este Nurhan Ali, iar ca antrenori figurează Eden Hairi şi Enis Murtaza.

„Sunt într-un moment tare delicat din viaţa mea. Cu mâna pe suflet, vă spun că nu-mi place această situaţie, cu două echipe pornind din Divizia A, dar m-am ambiţionat şi am luat hotărârea de a înfiinţa acest club, HC Farul. Intenţia mea a fost să continuu colaborarea cu cei trei jucători de bază ai Constanţei, Buricea, Stănescu şi Toma. Eu aşa am visat. Stănescu să vină director executiv lângă mine şi să-i predau, uşor-uşor, frâiele, iar în doi - trei ani să înveţe ce trebuie să ştie un conducător de club, pentru că nu e lucru uşor, iar Rudi se va convinge pe parcurs. Ei mi-au spus însă că sponsorii pe care i-au găsit le-au pus în vedere ca din HC Dobrogea Sud să nu facă parte nimeni dintre cei care au fost în anturajullui Radu Mazăre şi al lui Nicuşor Constantinescu.M-a deranjat foarte mult acest lucru. Eu spun că munca mea de la HCM a fost una bună. Familia m-a rugat să renunţ, ştiind prin ce am trecut în ultimii doi ani, însă am un microb pe care mi l-a dat Mihail Făgărăşan încă din vremea junioratului. În acest an, vreau să formăm echipa, pe baza unei selecţii corecte. Să ne clasăm în locurile fruntaşe, iar, în funcţie de ce vom reuşi în iarnă, să ajungem la baraj”, a declarat Nurhan Ali.     

Sursa foto 2: Facebook (Handbal Club Farul Constanţa)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii