Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:19 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Halterofilul Darius Tătaru, de la Farul Constanţa, campion naţional de juniori III (galerie foto)

ro

04 Sep, 2014 00:00 2586 Marime text
Tânărul halterofil constănţean Darius Tătaru a cucerit medalia de aur la Campionatul Naţional de juniori III (incluşi în programul naţional „Pierre de Coubertin“), întrecere care se desfăşoară la Arad, alături de Campionatul Naţional de seniori. Darius Tătaru, care s-a impus la categoria 45 kg, reprezintă CS Farul Constanţa, unde este antrenat chiar de tatăl său, Aurel Tătaru. Campionul a obţinut aurul cu un total de 59 de kilograme (26 de kilograme la smuls, 33 de kilograme la aruncat).

Aurel Tătaru a mai avut trei medaliaţi la Arad, şi ei legitimaţi la Farul: Matias Leţa (argint la categoria +56 kg, cu 85 de kilograme - 37 de kilograme la smuls, 47 de kilograme la aruncat), Ştefania Morar (argint la categoria 32 de kilograme, cu 60 de kilograme - 25 de kilograme la smuls, 35 de kilograme la aruncat) şi Ionuţ Morar (bronz la categoria 32 kg, cu 63 de kilograme - 26 de kilograme la smuls, 37 de kilograme la aruncat). De la CS Farul a mai urcat pe podium (locul 2 la categoria 56 kg) Albert Mărgăritescu (antrenor, Angheluş Beşleagă). Sportivul a smuls 33 de kilograme şi a aruncat 46 de kilograme. Printre alte fete şi băieţi, Beşleagă a avut-o în concurs şi pe Lăcrămioara Voicu (LPS „Nicolae Rotaru“), care a obţinut argintul la categoria 40 de kilograme, cu 28 de kilograme la smuls şi cu 40 de kilograme la aruncat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii