Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:32 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gimnasta Maria Ceplinschi, de la CS Farul Constanţa, va concura la Campionatul European

ro

14 Apr, 2021 14:54 5784 Marime text
  • Campionatul European de la Basel (21 - 25 aprilie) este primul concurs internațional din 2021.
 
Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Gimnastică a stabilit ca, la primul concurs internațional din 2021, Campionatul European de seniori de la Basel (21 - 25 aprilie), România să fie reprezentată în competiția feminină de Larisa Iordache, Antonia Duță și Maria Ceplinschi, iar în întrecerea masculină de Marian Drăgulescu, Andrei Muntean și Emilian Neagu.

Maria Ceplinschi este legitimată la CS Farul Constanţa, antrenoarea ei de la club fiind Carmen Traicu.  
 

Deși au fost înscriși printre participanții la Campionatele Europene, nu vor mai face deplasarea Ioana Stănciulescu, Silviana Sfiringu, Răzvan Marc (din cauza unor probleme medicale), Maria Holbură și Eduard Gavrilă (insuficient pregătiți pentru nivelul concursului), se arată într-un comunicat al FRG.


Ioana Stănciulescu, Silviana Sfiringu şi Maria Holbură sunt şi ele sportive ale CS Farul Constanţa.

Sportivii care participă la Europene vor fi însoțiți la competiţie de antrenorii Lăcrămioara și Cristian Moldovan, Nicolae Forminte (constănţean, de la CS Farul), Lucian Sandu, Ștefan Gal și Marius Urzică. Arbitri vor fi Angela Cacoveanu, Adela Popa, Eugen Cățean și Nicușor Pascu, team leader - Gheorghe Predescu, iar conducătorul delegației - Maria Fumea. Plecarea spre Basel va fi pe 17 și pe 18 aprilie.

Campionatele Europene de la Basel au pentru gimnaştii români o miză dublă: calificarea la Jocurile Olimpice şi medalii în competiţia individuală şi în finalele pe aparate, se precizează pe site-ul oficial al FRG  

 
Larisa Iordache, Antonia Duță și Maria Ceplinschi vor concura în calificări pe 21 aprilie (în prima și în ultima subdiviziune), iar Marian Drăgulescu, Andrei Muntean și Emilian Neagu pe 22 aprilie (în prima și a doua subdiviziune).

Ioana Stănciulescu şi Silvia Sfiringu au fost descoperite şi pregătite până au ajuns la lotul naţional al României de Clemenţa Garabet. La formarea campioanei europene de junioare din 2018 Ioana Stănciulescu au contribuit, în afară de Clemenţa Garabet, şi Olga Didilescu, şi soţii Nicolai (Dana şi Remus), şi Ciprian Creţu (în diverse etape, fie la club, fie la lotul naţional). Cât s-au pregătit la Deva, Ioana Stănciulescu şi Silviana Sfiringu au fost antrenate de un colectiv tehnic coordonat de Nicolae Forminte (cu Florin Uzum în componenţă).

Maria Holbură a început gimnastica la vârsta de cinci ani, fiind adusă la sala de gimnastică, la CSS1 Constanţa, de Sorin Bechir şi inclusă în grupa pregătită de Mirela Szemerjai şi de el. Formată la Clubul Sportiv Şcolar numărul 1 din Constanţa, Maria a fost transferată, de la începutul lui 2016, an în care a făcut trecerea la seniorat, la CS Farul Constanţa. Din 2013, a devenit componentă a lotului de junioare, după care a fost promovată la lotul de senioare al României.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
 
Sursa foto: captură Youtube
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii