Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:16 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gică Hagi - „Până la urmă, rămânem mulţumiţi şi cu un punct“ FC Viitorul, primul meci din acest sezon de Liga 1 în care nu a înscris

ro

22 Oct, 2019 00:00 1249 Marime text

FC Viitorul nu a reuşit să treacă în deplasare de nou-promovata Academica Clinceni în etapa a 13-a a Ligii 1, meciul de la Călăraşi încheindu-se cu scorul de 0-0FC Viitorul nu a reuşit să treacă în deplasare de nou-promovata Academica Clinceni în etapa a 13-a a Ligii 1, meciul de la Călăraşi încheindu-se cu scorul de 0-0. A fost prima partidă din acest sezon în care echipa lui Hagi, care are al doilea atac al campionatului, nu a înscris!


Egalul o menţine totuşi pe FC Viitorul pe locul doi în clasament, la finele turului sezonului regulat, la două puncte (27 - 25) în spatele liderului CFR Cluj, echipă pe care trupa „Regelui“ o învinsese clar (3-1) la Ovidiu, în partida precedentă din Liga 1.


Putea fi şi mai rău“


„Îmi pare rău că, la Călăraşi, nu am repetat evoluţia din meciul cu CFR Cluj. Din păcate, au fost doar anumite momente bunicele. Sunt dezamăgit de joc, nu sunt mulţumit de echipa mea, în ce priveşte posesia şi presiunea şi jocul colectiv. Mă aşteptam să câştigăm, sunt puncte importante, dar, până la urmă, rămânem mulţumiţi şi cu acest punct, putea fi şi mai rău. Și ei au avut ocaziile lor. Au făcut un meci cum am prevăzut. Știam că vor sta bine să ne aştepte la mijloc. Trebuia să producem mult fotbal şi să atacăm poziţional bine. N-am avut însă construcţia şi circulaţia mingii foarte bune. Atacul nostru a fost slab din toate punctele de vedere: combinaţii, individual, jucători care să creeze superioritate numerică, care să se ducă pe poartă. Fundaşii laterali (n.r. Boboc şi De Nooijer) au încercat, dar jocul nostru nu e făcut numai din centrări. Noi combinăm mult, trebuia să şutăm la poartă, să băgăm multe mingi în careu. Până la urmă, e un punct şi suntem mulţumiţi de el“, a declarat Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul.


Nu sunt de acord cu ei“


„Regele“ este de părere că în evoluţia Viitorului din partida cu Academica s-a cunoscut lipsa atacantului Rivaldinho.
„E greu să spun la cald ce s-a schimbat în cele două săptămâni de pauză competiţională. Ne-a lipsit Rivaldinho. Era în formă, dar s-a accidentat. S-a văzut şi lipsa lui. Vom analiza ce nu a mers şi vom încerca să eliminăm lucrurile mai puţin bune, astfel încât la meciul următor să arătăm foarte bine. Am făcut multe greşeli, în special fără minge, pe reacţie negativă. Iar când am luat mingea, am fost lenţi, previzibili, fără o gândire, mişcare şi tehnică foarte bune. Viteza de joc a fost slabă. Am văzut că jucătorii şi conducătorii mei au dat vina şi pe teren, dar nu înseamnă că şi eu trebuie să fiu de acord cu ce zic ei. Nu contează. Chiar dacă iarba a fost puţin mai mare, terenul a fost bun. Însă deciziile pe care le-au luat unul sau altul în teren, la anumite momente, nu au fost cele mai bune, mai inspirate şi mai rapide. Am vorbit ce trebuia să facem, dar n-am făcut-o. Dacă atacanţii noştri erau inspiraţi, câştigam meciul. Dar şi Academica putea să învingă. Am încercat să-i fac pe jucătorii mei să uite de partida cu CFR. Academica şi Chindia Târgovişte au venit din Liga a 2-a, dar sunt pregătite de Liga 1. Joacă fotbal, se bat şi acceptă duelul. Arată bine, de ce să nu recunoaştem. Mi-a fost teamă că voi pierde. N-am avut personalitate în joc“, a punctat Hagi.


Întâi atacul, apoi apărarea


Tehnicianul constănţean a subliniat că, împotriva echipelor din plutonul fruntaş, Viitorul a realizat rezultate bune în tur, marcând goluri multe. „N-am fost constanţi însă în deplasare, dar ca prestaţie am arătat că suntem o echipă bună şi că ştim să jucăm fotbal. Câteodată, îl mai uităm însă. Mie îmi place să atac, iar jucătorii trebuie să se obişnuiască cu aceasta, întâi să atacăm, iar apoi să ne apărăm. Aşa e viaţa, odată eşti mai inspirat, altă dată mai puţin. Fiecare trebuie să analizăm“, a spus Gică Hagi. În etapa viitoare, echipa de pe litoral va juca în fieful lui Dinamo, duminică, 27 octombrie, de la ora 20.30. În tur, la Ovidiu, FC Viitorul s-a impus cu 5-0.


Sursa foto: FC Viitorul

Citeşte şi:


FC Viitorul, egal cu Academica Clinceni. Echipa lui Hagi, pe doi în clasament, la două puncte de liderul CFR Cluj (galerie foto)

FC Viitorul, singura formaţie din Liga 1 care a marcat în fiecare etapă din acest sezon (galerie foto)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii