Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:31 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gică Hagi - „Ne-a câştigat meciul“ Atacantul Mihai Voduţ a ieşit la rampă. FC Viitorul, victorie uriaşă cu CFR Cluj (galerie foto)

ro

04 Sep, 2018 00:00 2064 Marime text
FC Viitorul, campioana României din sezonul 2016/2017, a realizat un rezultat important în etapa a şaptea a Ligii 1, învingând cu 2-1 în deplasare campioana en-titre, CFR Cluj. Condusă cu 1-0 din minutul 55, după golul lui Ţucudean, echipa oaspete a dat lovitura pe final, marcând în minutele 86 (prin Voduţ, cu un şut de senzaţie de la 40 de metri) şi 90+1 (prin Ianis Hagi, care a transformat un penalty scos de acelaşi Voduţ)! 
 
„Sunt trei puncte importante, muncite. Am crezut până la final că putem întoarce rezultatul. Aşa e fotbalul. Sunt momente şi oportunităţi. Am fost inspirat la schimbări. Cei care au intrat au adus un plus mental, fizic şi tehnic. Au făcut diferenţa. Înlocuirile noastre au fost mai bune ca ale lor, iar acest lucru ne-a adus victoria. Suntem fericiţi. E o victorie mare, am cucerit trei puncte importante. Acest succes ne aduce încredere în posibilităţile noastre. Vrem să facem iar un an foarte bun, iar echipa trebuie să capete încredere, că e foarte tânără. E fantastic pentru noi acest succes, venit înaintea pauzei de campionat“, a declarat managerul tehnic al FC Viitorul, Gică Hagi, care a mizat la Cluj pe Buzbuchi - Mladen, Țîru, Luchin, De Nooijer - Achim (67 Voduţ), Băluţă, Vînă - I. Hagi, Drăguş (79 Houri) , Măţan (56 Ciobanu).
 

Capul sus, fotbalul merge înainte

 
De cealaltă parte, CFR Cluj (antrenor, Toni Conceicao) a mizat pe: Peteleu (57 Manea), Mureşan, Vinicius, Camora - Ioniţă (46 Tambe), Males, Djokovic - Păun, Țucudean, Mailat (65 Costache). Campioana traversează clipe dificile, după eliminarea ruşinoasă din Europa League venind această înfrângere acasă. „Trebuie să ai încredere, totul ţine de minte. Trebuie să ai puterea să te ridici în momentele grele. Le-am spus după meci unora de la ei, capul sus, fotbalul merge înainte. Azi eşti trist, mâine eşti fericit. CFR este un club puternic şi trebuie să aibă puterea de a merge înainte, de a se uita în faţă şi de a juca un fotbal bun“, a spus Gică Hagi.
 

„Voduţ ne-a câştigat meciul”

 
„Regele“ l-a remarcat în mod deosebit pe Mihai Voduţ pentru reuşitele sale de la Cluj. „Bravo, Voduţ! Aştepta acest moment, a fost în «carantină» un an şi ceva. Munceşte mult, îşi doreşte foarte mult. Acest gol îi dă o mare încredere şi e bine şi pentru noi, ca echipă. Voduţ e nouarul pe care ni-l doream. Alături de Drăguş şi cu alţi câţiva tineri putem sta libiştiţi, că avem atacanţi. Mă bucur tare pentru Voduţ, l-am felicitat, ne-a câştigat meciul. Trebuia să-i vină şi acest moment. Este un gol fantastic pentru noi. Voduţ era într-un moment dificil, era confuz, dar uite că a venit, a muncit mult“, a spus Hagi, care a subliniat jocul bun al întregii echipe. „Toţi jucătorii au făcut o partidă foarte bună. Creşteam de la meci la meci şi ne recăpătăm ritmul şi intensitatea pe care le aveam înainte. Uşor-uşor, vin lucrurile bune şi sperăm să vedeţi tot campionatul o echipă frumoasă, aşa cum v-am obişnuit în ultimii trei ani şi jumătate“, a punctat managerul tehnic al FC Viitorul.
 

Au un defect mare

 
Hagi ştie la ce mai are de lucru echipa sa. „Pe plan ofensiv, la mingi băgate în careu, la posesie, suntem pe primul loc, dar avem un defect mare, le-am spus înainte de meci jucătorilor şi am pregătit partida în consecinţă: la dueluri şi la jocul defensiv trebuie să stăm mult mai bine, să lucrăm mult mai bine. Aceasta ne-a costat unele rezultate, fotbalul are anumite faze. Cu Dinamo am avut 63% posesie, dar am pierdut meciul“, a spus „Regele“.
 

„Altă întrebare, asta e şmecherească, nu mă mai prindeţi, gata!“

 
Întrebat, la conferinţa de presă de după meciul cu CFR, „Când îl vom vedea pe Ianis Hagi sub comanda selecţionerului Contra?“, Hagi a fost ferm: „Altă întrebare, asta e şmecherească, nu mă mai prindeţi, gata!“. Tehnicianul constănţean a dezvăluit că îşi va lua câteva zile de vacanţă, în perioada următoare campionatul fiind întrerupt pentru meciurile echipei României. „Sunt în vacanţă o săptămână, îmi iau şi eu vacanţă, mă duc să stau o săptămână cu nevasta. Îl las pe Cătălin Anghel să antreneze echipa. Mă văd cu ei săptămâna viitoare. Mă mai plimb şi eu, trebuie să-mi scot şi eu nevasta. Nu vedeţi că numai în trening sunt?“, a spus Hagi, cu zâmbetul pe buze.
 

Cadouri speciale

 
După meciul câştigat cu CFR Cluj, „Regele“ a fost întâmpinat de zeci de fani care l-au felicitat pentru proiectul de a creşte şi forma jucători şi i-au urat succes în activitate. Printre aceştia s-a aflat şi o femeie care, anul trecut, a suferit un teribil accident, fiind de lovită de o maşină în timp ce se afla într-o staţie de autobuz. De atunci, s-a dedicat activităţii de a lucra diverse articole artizanale, iar, cu ocazia meciului de la Cluj, i-a oferit lui Hagi câteva produse artizanale inscripţionate cu însemnele formaţiei constănţene.
 
Sursa foto: Facebook (FC Viitorul)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii