Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:47 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gică Hagi a vorbit despre viitorul fiului său, Ianis. Unde ar putea ajunge tânărul fotbalist

ro

18 Nov, 2017 19:53 2126 Marime text
Transferat de echipa italiană Fiorentina de la FC Viitorul, Ianis, fiul lui Gică Hagi, nu a primit șanse până acum, în acest campionat, pentru a juca în Serie A.
 
Gică Hagi a declarat, astăzi, că, dacă lucrurile vor continua în aceeași direcție, în prima perioadă de transferuri va fi căutată o echipă de prim eșalon, din orice țară, la care Ianis să poată evolua. 

Ianis e un jucător talentat, pe care Fiorentina l-a dorit. Din păcate, a jucat foarte puțin sau deloc. Timp de un an și jumătate, de când a plecat de la noi, toată lumea a vorbit foarte bine despre el. Când a plecat de la Viitorul, făcând pasul la Fiorentina, era căpitan de echipă, era inclus în primii 100 din lume sub 21 de ani și în echipa ideală a jucătorilor europeni născuți în anul 1998. Personal, în calitate de conducător de club, ca manager și ca părinte, care a jucat fotbal, m-aș fi bucurat foarte mult dacă i s-ar fi dat șansa să joace mai mult, ca să arate dacă poate să o ducă sau nu. Vom vedea ce se va întâmpla până în iarnă, iar, dacă lucrurile vor continua la fel,  va trebui să găsim o echipă la care să joace. La vârsta lui, ca să demonstreze, trebuie să joace. Prima idee a mea e să meargă la o echipă de primă ligă dintr-un campionat din orice țară. Cu tot respectul pentru Pescara, nu e ideea mea și nici a lui Ianis să meargă în liga a doua. Ar fi un pas înapoi. El a fost căpitan la liga întâi. Ne interesează foarte tare să aibă o echipă la care să joade și să progreseze, a spus Gică Hagi. 


Sursa foto: Facebook (Ianis Hagi)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii