Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:01 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gică Butoiu „Sufletul mi-a rămas la Farul. Am jucat atâția ani la această echipă!“

ro

29 Jul, 2021 00:00 5475 Marime text

 
 
  • Fostul fotbalist, acum în vârstă de 52 de ani, a evoluat în 199 de partide ca „marinar“, dintre care 189 în Liga 1, marcând 42 de goluri pentru Farul.
  • Butoiu a antrenat Farul în Liga a 2-a, într-o perioadă extrem de dificilă pentru club.
  • Ca antrenor la juniori, Gică Butoiu a câștigat cu Farul un titlu național, în 2008.
 
 
Unul dintre cei mai importanți jucători ai Farului Constanța din anii 90, fostul atacant Gică Butoiu, cel care a fost și antrenor la clubul constănțean, atât la juniori, cât și la echipa de seniori, are amintiri plăcute din perioada în care purtat tricoul alb-albastru.
 
Născut la Dragoslavele (județul Argeș), Butoiu a debutat pentru Farul pe 25 octombrie 1989, într-un meci cu Sportul Studențesc, scor 0-0. „Am foarte multe amintiri, mai multe plăcute decât neplăcute. Mai ales din primii ani de când am venit, înainte de Revoluție. Am găsit un colectiv frumos, cu jucători de valoare. M-am integrat foarte bine. În 1995, am plecat în Belgia, la Standard Liege. După un an, am revenit la Farul și am jucat timp de un sezon, apoi am mers la FC Național, am revenit la Farul, iar apoi am evoluat la Rapid“, a declarat Butoiu, pentru Farul TV. Acum în vârstă de 52 de ani, fostul fotbalist a evoluat în 199 de partide ca „marinar“, dintre care 189 în Liga 1 (în sezoanele 1989 - 1995, 1997 -1998 și 1999 - 2000) și a marcat 42 de goluri pentru Farul, toate in primul eșalon.

 
Celebra victorie cu 4-3 din Giulești

 
„Nu am avut mari performanțe în acea perioadă, nu am câștigat campionatul, dar eram foarte iubiți, întrucât aveam spirit de luptă și un joc plăcut. Fiecare spectator avea un idol pe timpul nostru“, a mai precizat Gică Butoiu, conform sursei citate. La Rapid, fostul jucător a evoluat în sezonul 1996-1997, susținând 39 meciuri și marcând șapte goluri. Având în vedere că, vineri, Farul întâlnește Rapid în deplasare, Butoiu s-a referit și la acest duel. „Sufletul mi-a rămas la Farul. Am jucat atâția ani la această echipă. Cred că va fi un meci foarte plăcut, prin prisma evoluției celor două echipe din acest start de campionat, care n-au pierdut până acum. Sunt două formații de atac, nu se vor apăra, va fi o partidă cu goluri. Plus galeriile, va fi și un duel al lor, ambele sunt frumoase. Pe când jucam, am prins și o victorie, 4-3, în Giulești, a fost ceva neașteptat. Nici noi nu ne așteptam la evoluția scorului, dar până la urmă am învins. Cred că și acum Farul se poate impune, deși se află la început de campionat, într-o perioadă de căutări. Cred că poate scoate un rezultat favorabil“, a precizat Gică Butoiu.

 
„Nu aveam bani, de niciunele“

 
Fostul fotbalist a antrenat Farul în Liga a 2-a, într-o perioadă extrem de dificilă pentru club. „A fost cea mai grea perioadă, toată lumea fugea, nu voia să ia Farul. Nu aveam bani, de niciunele. Și totuși am rezistat în campionat o perioadă lungă, la ce condiții am avut“, și-a amintit Butoiu, care, ca antrenor, a câștigat însă cu Farul un titlu national la juniori, în 2008. „După o pauză de peste 40 de ani în istoria clubului, am câștigat cu juniorii mari campionatul, în finală am învins Școala de Fotbal «Marius Lăcătuș». În semifinală, i-am avut în echipă și pe Fatai, Alibec sau Matei. În finală, nu au mai jucat, fiind luați la echipa mare, dar am câștigat și fără ei“, a rememorat Butoiu.

 
Publicul, al 12-lea jucător

 
Gloria „marinarilor“ speră ca Farul să revină cât mai repede la Constanța, în prezent echipa susținând meciurile de pe teren propriu la Ovidiu. „După unirea dintre FC Farul și FC Viitorul, e altceva, e și galeria, s-a văzut, la primul meci, ce frumos a fost. Sper ca Farul să revină cât mai repede în Constanța, vor fi prezenți mai mulți spectatori. E foarte important să se construiască un stadion nou, la standarde europene. Îmi aduc aminte că, atunci când jucam noi, tribunele erau aproape pline, iar publicul era al 12-lea jucător. La Constanța, lumea e avidă de fotbal. Cu un nou stadion, ridicat de la zero, va fi altceva“, a mai spus Butoiu.

Sursa foto: Farul Constanța
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
FC Farul Constanța, pe locul șase în Divizia A
Meciul în care Gică Butoiu a învins-o de unul singur pe Politehnica Timișoara (galerie foto + video)

  
Echipa din finală a „marinarilor“
S-au împlinit 12 ani de când juniorii A de la Farul Constanța au ieșit campioni ai României (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Ion 30 Jul, 2021 11:04 Ce echipa aveam... Ce suporteri. Nu ca acum, cand totul e "regizat" si aranjat din alta parte