Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:52 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fotbalişti de la FC Viitorul, convocaţi la Naţională pentru stagiul de la Miercurea Ciuc. Urmează două meciuri cu Cipru

ro

23 Jul, 2018 00:00 2482 Marime text
Trei tineri fotbalişti de la FC Viitorul, Darius Grosu (fundaş), Constantin Grameni (mijlocaş) şi Louis Munteanu (atacant), au fost convocaţi la echipa naţională a României Under-17 pentru stagiul de pregătire de la Miercurea Ciuc, programat în perioada 21 - 31 iulie a.c., şi pentru cele două meciuri amicale care urmează, cu reprezentativa similară a Ciprului.
 
Confruntările se vor disputa la Centrul Naţional de Fotbal de la Buftea, pe 8 şi 10 august, cu începere de la ora 19.00. Tricolorii născuţi în anul 2002 vor avea liber în perioada 1-4 august, urmând să se reunească la Buftea pentru partidele cu Cipru, la care va participa un alt fotbalist de la FC Viitorul, mijlocaşul Alexi Pitu, care, pe perioada stagiului de la Miercurea Ciuc, a rămas la club, el fiind angrenat în acţiunile echipei mari a FC Viitorul, atât în Liga 1, cât şi în Europa League.
 
Potrivit frf.ro, România U-17, formată din jucători născuţi începând cu 1 ianuarie 2002, va juca în preliminariile care vor începe în toamna anului 2018 cu Lituania, Ungaria şi Serbia. Turneul de calificări va fi găzduit de Ungaria. Partidele se vor disputa între 30 septembrie - 6 octombrie 2018 conform următorului program: 30 septembrie 2018 - România - Ungaria; 3 octombrie 2018 - România - Serbia; 6 octombrie 2018 - România - Lituania. Echipele care se vor clasa pe primele două locuri în cele 13 grupe şi cele mai bune patru locuri doi se vor alătura celor două echipe calificate direct la Turul de Elită, Anglia şi Germania. Turul de Elită se va disputa în martie 2019. La finalul Turul de Elită, câştigătoarele celor 8 grupe, alături de şapte dintre ocupantele locurilor doi şi ţara gazdă, Irlanda, vor participa la Campionatul European care se va desfăşura în mai 2019.
 
Sursa foto: Facebook (Darius Grosu)
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii