Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:43 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fotbalist la Academia Hagi Alex Pop a marcat două goluri pentru Naţionala României în debutul la Memorialul „Costin Laurean“

ro

05 Aug, 2017 00:00 2690 Marime text

Un fotbalist de la Academia Hagi, atacantul Alex Pop, a marcat două goluri pentru echipa naţională Under-18 a României care a învins cu 6-1 Csikszereda Miercurea Ciuc în primul meci susţinut de tricolori la Memorialul „Costin Laurean“, care se dispută la Tg. Mureş, în cadrul Academiei de Sport Târgu Mureş.
 
Conduşi de pe banca tehnică de Florin Bratu (aflat la debutul ca selecţioner al reprezentativei României formată din jucători născuţi în anul 2000), tricolorii mici au fost conduşi cu 1-0 în minutul 12, dar au revenit şi s-au impus la scor. Nouar al Naţionalei, Pop a marcat în minutele 35 (din penalty) şi 39, celelalte reuşite aparţinându-le lui Ignat (48), Mihăilă (51), Ţiereanu (87) şi Talpoş (90). Florin Bratu a folosit jucătorii: Cristea (62 Bencze) - Sabangeanu (65 Oltay), Becze (53 Tiereanu), Ignat (65 Glosu), Demici (46 Ș. Sorin) - Pal (60 M. Manea), Secui (46 R. Ion) - Tamaş, Mihăilă (53 C. Tudor), Barta (46 Horsia) - Pop (65 Talpoş). Pe lângă Pop, şi Sabangeanu este jucător la Academia Hagi.
 
În afară de tricolori şi de Csikszereda Miercurea Ciuc, la turneu evoluează alte patru echipe: ASA Târgu Mureş, Centrul Naţional de Pregătire Timişoara, Zalaegerszeg (Ungaria) şi Ardealul Cluj. Formaţiile au fost împărţite în două grupe de câte trei, iar duminică, 6 august, se vor disputa meciurile pentru clasamentul final.
 
Sursa foto: Facebook

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii