Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:51 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul rugbyst şi antrenor Adrian Tinca a fost înmormântat ieri la Constanţa „Familia rugby-ului a pierdut un om de calitate“ (galerie foto+video)

ro

13 Mar, 2017 00:00 13152 Marime text
​Fostul rugbyst şi antrenor constănţean Adrian Tinca, mort, în Franţa, la numai 50 de ani, a fost înmormântat ieri. În drumul către cimitir, cortegiul funerar a făcut o oprire şi la stadionul „Mihai Naca“, unde a avut loc un ceremonial.

Familia, prietenii şi apropiaţii, colegii săi, rugybşti de toate vârstele şi foştii săi elevi i-au spus, ieri, adio lui Adrian Tinca, cel care îşi doarme somnul de veci la Cimitirul Central din Constanţa. Sicriul cu trupul neînsufleţit a fost adus şi pe arena de rugby pe care fostul internaţional al României a cunoscut atâtea satisfacţii, atât ca sportiv, cât şi ca antrenor. Cei prezenţi au avut capetele plecate şi au vărsat lacrimi în faţa acestei tragedii. Momentele au fost tulburătoare. Cel ce a fost Adrian Tinca a fost purtat pe teren în aplauze şi a părăsit stadionul, după jumătate de oră, la fel. Hari Dumitraş, vicepreşedintele Federaţiei Române de Rugby, a evocat personalitatea lui Adrian Tinca într-un discurs, iar rugbyştii de la Tomitanii Constanţa au interpretat lângă sicriu un cântec de rugby.
 
Cortegiul mortuar a ajuns la stadion de la Biserica „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul“ din Constanţa, unde a fost oficiat serviciul religios. Maşina care a transportat sicriul pe stadionul „Mihai Naca“ a urmat, pe gazon, un traseu delimitat de copii de la rugby, care au purtat flori în mâini. Sicriul a fost depus la centrul terenului pe o masă acoperită în alb şi albastru, culorile echipei Farul, cea pe care Adrian Tinca a slujit-o cu credinţă. De asemenea, şi copetele de pe traseul de pe gazon au fost albe şi albastre.

Tricouri cu poză şi prosoape în culorile tricolorului


Prietenii fostului antrenor care au dus, ieri, sicriul au purtat tricouri albe care aveau imprimată fotografia lui Adrian Tinca. De asemenea, prosoapele de pe braţe au fost în culorile tricolorului, roşii, galbene şi albastre, în semn de cinstire a activităţii la echipa naţională, ca jucător, a lui Adrian Tinca. Fostul rugbyst şi antrenor a avut alături de el o minge de rugby şi două tricouri pe care le-a purtat cu onoare pe teren.

„A făcut lucruri frumoase“


Pe stadionul „Mihai Naca“, oamenii au făcut cerc în jurul sicriului, au ascultat slujba religioasă, iar apoi reprezentantul Federaţiei Române de Rugby la durerosul eveniment, vicepreşedintele Hari Dumitraş, a ţinut un discurs. „Familia rugby-ului a pierdut un om. Ne pare rău, întrucât a fost o persoană de calitate, care s-a integrat bine în societate şi care a devenit educator. Ceea ce a trăit el pe teren a încercat să-i înveţe şi pe tineri. A vrut să le transmită un mesaj puternic în acest sens, să-i formeze în primul rând ca oameni, din punct de vedere caracterial, să se poată descurca în societate. A făcut lucruri frumoase, atât pe teren, cât şi în afara acestuia. Transmitea în jurul său numai bucurie şi prietenie. Am avut şansa să petrec câţiva ani deosebiţi alături de el la echipa naţională. De acolo sus, de unde este, aşa cum îl ştiu eu, ne priveşte şi ne spune să fim mai buni, mai îngăduitori şi să ne bucurăm de viaţă. Dumnezeu să-l odihnească!“, a spus Hari Dumitraş.

Cântec de rugby lângă sicriu


Adrian Tinca a lucrat şi în corpul tehnic al echipei Tomitanii Constanţa, iar foştii săi elevi au ţinut să-şi ia adio de la el interpretând, lângă sicriul cu trupul neînsufleţit, un cântec ritualic pe care îl învăţaseră de la fostul antrenor! Pe când era junior, Adrian Tinca a participat la un turneu în străinătate şi a învăţat şi el acest cântec, pe care, ulterior, l-au cântat toţi colegii săi de echipă. Peste ani, Adrian Tinca a transmis acest ritual şi elevilor săi, iar Tomitanii l-au cântat şi după ce au ieşit campioni naţionali de juniori.

Fluierul de sfârşit


„Pentru Adrian, acesta a fost ultimul meci pe stadionul de rugby“, a spus bunul prieten al lui Adrian Tinca, Ionuţ Lungu (fost rugbyst), care a fluierat apoi, simbolic, sfârşitul. La ceremonialul de pe stadion, au venit să-şi ia adio de la Adrian Tinca echipa de seniori CS Năvodari (liderul Diviziei Naţionale), însoţită de antrenorii Cornel Suciu, Cristian Husea şi Virgil Năstase, dar şi echipe de copii şi juniori, cu antrenorii lor (Cleopatra Mamaia, la care Adrian Tinca a lucrat ultima dată, Tomitanii Constanţa, Victoria Cumpăna, ACS Rugby Team şi cele care au participat, ieri, la turneul de la Constanţa).

Şi-au luat adio


Dintre numeroasele persoane prezente la ceremonialul de pe stadionul „Mihai Naca“ nu au lipsit nici Cătălin Sasu, Sorin Trancă, Florian Constantin, Cornel Vasile, Florin Băcioiu, Nicolae Radu Mocanu, Dumitru Barbu, Traian Pătrăhău, Cristian Cojocaru, Răzvan Bota, Răducu Popescu, Tiberiu Pleşu, Alin Pilcă, Dan Georgescu, Florin Ţugurel, Marius Ţugurel, Florin Damian, Aurelian Arghir, jucătorii echipei de veterani Rechinii Constanţa şi mulţi alţii.

„M-a chemat nea Nacu la el, la nişte trialuri…“


Regretele sunt enorme că un om mereu vesel şi de plin de viaţă a părăsit atât de timpuriu această lume. „Acum doi ani, când a suferit acel preinfarct, Adrian glumea: «M-a chemat nea Nacu (n.r. Mihai Naca, fostul antrenor de legendă al Farului) la el, la nişte trialuri, dar se pare că nu am fost bun şi m-a trimis înapoi»“, povestea cineva. „Adi Tinca, Farul! Adi Tinca, Farul…“, au fost scandările care au însoţit ieşirea de pe teren, pentru ultima dată, a fostului mare rugbyst.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa 
 




>





Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Adrian 13 Mar, 2017 10:40 Dumnezeu sa-l odihneasca! Poate, in memoria lui, se va reinfiinta echipa Farului si se vor relua succesele acestui club de legenda al Constantei, desfiintat de niste interese meschine1