Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:57 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fost fotbalist important al FC Farul Daniel Ghişan îşi serbează, astăzi, ziua de naştere

ro

02 Dec, 2014 00:00 3253 Marime text


Fostul fundaş al FC Farul Daniel Ghişan îşi serbează, astăzi, ziua de naştere, el împlinind 47 de ani.


Născut la Constanţa, Ghişan a început fotbalul la Portul Constanţa, la vârsta de 13 ani. A jucat apoi la Minerul Paroşeni, iar din 1991, timp de şapte ani neîntrerupţi, a evoluat la FC Farul, fiind unul dintre jucătorii importanţi ai clubului constănţean din acea perioadă.
Daniel juca fundaş dreapta, fundaş stânga sau fundaş central, caracterizându-l combativitatea şi dăruirea exemplară în joc. Numărul 2 de la Farul marca foarte bine adversarul, avea viteză apreciabilă şi, în ciuda înălţimii de 1,71 m, şi o detentă excelentă. Din 1998, a mai jucat la Midia Năvodari, Pandurii Tg. Jiu, Parângul Novaci şi Aurora 23 August. A avut şi o scurtă revenire la Farul, în anul 2000, rămânând legat afectiv pe viaţă de formaţia „alb-albastră“. „Iubesc Farul fără cuvinte, este echipa mea de suflet“, spune Daniel.
În prezent, acesta trăieşte în Spania, pe una dintre Insulele Baleare, Ibiza, alături de partenera sa de viaţă, Mariana, şi de copilul lor, Roberto Bănică (17 ani), care face şi el fotbal. Cei trei sunt de zece ani în Spania, iar înainte să se stabilească în Ibiza, au locuit la Madrid. Daniel munceşte în construcţii şi renovări. Fostul jucător al Farului, căruia colegii îi spuneau „Tâlharul“, mai are o fată, dintr-o căsătorie anterioară, Ana-Maria Mihăilescu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Mihai 06 Dec, 2014 01:14 Multe salutări Dane!
  • mariana 04 Dec, 2014 19:18 Recuerdos bonitos felicidades