Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:05 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Formaţia Gărzii de Coastă e cea mai tare la oină Frontiera Tomis Constanţa a câştigat toate meciurile din prima fază a Naţionalelor

ro

03 Jun, 2014 00:00 1748 Marime text
Campioana României la oină, ACS Frontiera Tomis Constanţa, continuă să domine întrecerea internă. La Constanţa, pe terenul „Cleopatra“ din Complexul Sportiv „Badea Cârţan“, s-a desfăşurat turneul regulat al Campionatului Naţional de seniori, iar Frontiera Tomis (formaţia Gărzii de Coastă) a câştigat toate partidele, obţinând calificarea în faza play-off de pe prima poziţie a clasamentului. Au participat opt echipe, formaţia constănţeană înregistrând rezultatele: 27-9 cu CS Victoria Surdila Greci (judeţul Brăila), 23-13 cu CS Luceafărul Râmnicelu (judeţul Buzău), 21-6 cu CS Stejarul Parcovaci (judeţul Iaşi), 24-8 cu CS Biruinţa Gherăeşti (judeţul Neamţ), 27-15 cu ACS Straja Bucureşti, 14-4 cu CS Oltul Turnu Roşu (judeţul Sibiu) şi 16-13 cu CS Brigada Gherăeşti (judeţul Neamţ). Clasamentul a fost: 1. Frontiera Tomis - 21p, 2. Biruinţa - 19p, 3. Straja - 17p, 4. Oltul - 15p, 5. Stejarul - 13p, 6. Brigada - 9p, 7. Energia - 9p, 8. Victoria - 9p. Competiţia a fost organizată de Federaţia Română de Oină, în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului, ACS Frontiera, DJST Constanţa, CS Cleopatra Mamaia şi Asociaţia Judeţeană de Oină Constanţa. Pentru desemnarea câştigătoarei Campionatului Naţional, echipele clasate pe primele patru locuri după turneul regulat vor disputa în continuare două etape play-off, la Bucureşti (pe 29 iunie) şi la Brăila (pe 14 septembrie). În acest an, se împlinesc 115 ani de la organizarea primei ediţii a Naţionalelor de seniori.

Condiţii meteo nu tocmai favorabile

„Competiţia de la Constanţa s-a desfăşurat în condiţii meteo nu tocmai favorabile, însă dragostea pentru sportul naţional al României, oina, a primat şi de această dată, toţi jucătorii dând dovadă de unitate, speranţă şi, în acelaşi timp, fair-play. Nivelul de joc a fost unul ridicat şi echilibrat, aceasta ducând la partide extrem de spectaculoase, în care s-a putut aprecia oina la adevărata sa valoare. În cele opt echipe participante, peste 70% dintre jucători au fost foarte tineri, ceea ce înseamnă că preocuparea formaţiilor pentru activitatea de juniori a început să se vadă şi la nivelul competiţiilor de seniori. Ca şi până acum, cele trei echipe, Frontiera Tomis, Straja şi Biruinţa Gherăeşti, au confirmat statutul de favorite ale turneului, cu un plus pentru echipa de la Constanţa, care s-a impus în toate meciurile”, a declarat constănţeanul Nicolae Dobre, preşedintele Federaţiei Române de Oină.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii