Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:42 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fiul lui Sandu Ţăranu Fotbalistul Tudor Ţăranu, de la Farul Constanţa, copil de mingi la meciurile Stelei cu Chelsea şi Ajax (galerie foto)

ro

09 Dec, 2015 00:00 7946 Marime text


Tudor Ţăranu, unul dintre jucătorii Under-19 pe care-i folosesc „marinarii“ în meciurile oficiale, a ajuns la echipa mare a FC Farul în vara acestui an. Tudor joacă fundaş, are 17 ani şi este fiul unui fost fotbalist cunoscut în Constanţa, Sandu Ţăranu  

Tânărul apărător al Farului a început fotbalul la gruparea constănţeană, iar ca junior a activat apoi şi la FC Viitorul, şi la Steaua. La clubul bucureştean a fost luat în pregătire şi de echipa mare (în timpul primului mandat al lui Laurenţiu Reghecampf), fiind şi copil de mingi la partidele de acasă susţinute de Steaua în sezonul 2012/2013 al Europa League. În acea campanie, de referinţă au fost meciurile cu Ajax Amsterdam şi cu Chelsea Londra, pe care Steaua le-a câştigat la Bucureşti.
 
Într-o familie în care tatăl, Sandu, a făcut fotbal, iar mama, Elena, a practicat handbalul, era inevitabil ca şi copilul, Tudor, să fie sportiv. El a urmat pasiunea tatălui şi a devenit fotbalist. Născut pe 5 februarie 1998, puştiul s-a dus la fotbal la şase ani, la FC Farul, primul său antrenor fiind Ionel Melenco. A jucat la Farul până la 11 ani, după care, timp de două sezoane, a activat la FC Viitorul. S-a întors apoi la Farul, pentru un an, după care, la 14 ani, a impresionat la o selecţie desfăşurată la Steaua şi a fost oprit la una dintre grupele de juniori ale bucureştenilor.

A dat mâna cu brazilianul David Luiz



La juniorii Stelei, fundaşul Tudor Ţăranu a fost pregătit, pe rând, de Ion Toma, Nana Falemi, Alin Dumitriu şi Cornel Ionescu, fiind coechipier cu mijlocaşul Robert Vâlceanu, care a ajuns şi la prima echipă, iar în prezent este împrumutat în Liga 1, la FC Voluntari. Şi Tudor a ajuns în anturajul Stelei mari, cu care se pregătea în timpul primului mandat al lui Laurenţiu Reghecampf. Constănţeanul a suferit o operaţie de menisc, iar după recuperare, s-a antrenat cu seniorii Stelei. În acelaşi timp, a fost desemnat copil de mingi la partidele susţinute de Steaua pe teren propriu în sezonul 2012/2013 al Europa League.
 
Meciurile au fost: în play-off - cu Ekranas (3-0); în grupa E - cu FC Copenhaga (1-0), cu Molde (2-0), cu VfB Stuttgart (1-5); în „16“-imi - 2-0 (4-2 la penalti-uri) cu Ajax Amsterdam; în optimi - 1-0 cu Chelsea. „A fost ceva unic să fiu în preajma atâtor fotbalişti mari. Am fost prezent şi la antrenamentul oficial al lui Chelsea, iar cu fundaşul brazilian David Luiz am dat mâna“, povesteşte Tudor Ţăranu.

„Mi s-a împlinit visul“



Din vară, tânărul apărător este la echipa mare a Farului, iar în meciurile jucate de „marinari“ în Liga 1 până acum în acest sezon, Tudor a bifat trei prezenţe. A fost titular integralist cu Ceahlăul Piatra Neamţ, la Constanţa (ca fundaş dreapta), iar în disputele cu FC Baloteşti şi Gloria Buzău a intrat pe parcurs, în locul lui Mihai Ion, celălalt junior jucător de câmp al constănţenilor. „Mi s-a împlinit visul de a juca la prima echipă a Farului, care e clubul meu de suflet. Mă bucur că am posibilitatea să mă pregătesc şi să evoluez alături de fotbalişti valoroşi, unii dintre ei jucând şi la Liga 1“, spune Tudor.

Ce semnifică numărul 43 cu care ar fi vrut să joace



Tânărul Ţăranu poartă la Farul numărul 4 pe tricou, iar în cantonamente i-a avut colegi de cameră pe mijlocaşul Ciprian Milea şi pe portarul Iulian Dinu, cu care e şi coleg de clasă la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“, cei doi învăţând în clasa a 12-a. „De când am început să joc fundaş, am evoluat numai cu 4 pe spate, astfel că am luat acest număr şi la Farul. Iniţial însă, aş fi vrut să port 43 (număr care nu era), ca un omagiu adus bunicului meu din partea tatălui, care s-a născut în anul 1943. Bunicul a decedat înainte de a pleca eu la Steaua. Mi-a fost o persoană foarte dragă şi l-am iubit extrem de mult. Îi voi purta o amintire veşnică. Atunci când eram mic, mă ducea la grădiniţă, iar apoi la fotbal. Sunt sigur că de acolo, de Sus, de unde e, se bucură pentru mine“, spune jucătorul.

Sfatul lui Sandu Ţăranu către fiul său



Tudor Ţăranu a jucat la început portar, înălţimea sa (în prezent, are 1,86 m) recomandându-l pentru acest post. Ulterior, a devenit fundaş, rol din care nu a mai ieşit până în prezent. Poate evolua atât stoper, cât şi apărător dreapta. Tatăl lui, Sandu, se bucură că Tudor e acum fundaş, precum juca şi el, în centrul apărării. Sandu Ţăranu a fost junior al Farului, făcând parte dintr-o echipă care mai cuprindea jucători precum Sorin Tufan, Georges Mihai, Mihai Stere, Mangri, Cârâc, Mitel Asman sau Sorin Fotu. Ulterior, Sandu a evoluat şi la alte echipe din judeţul Constanţa şi nu a renunţat la mişcare nici în prezent, jucând încă, la echipa de old-boys Voinţa Constanţa. „Pe când eram portar, tata mi-a zis şi el să las mănuşile şi să trec jucător de câmp“, spune Tudor Ţăranu.

Ajutor primit de la Florin Gardoş şi Lukasz Szukala



Atunci când se afla în curtea Stelei, tânărul fundaş intrase sub aripa protectoare a lui Florin Gardoş. „Era idolul meu. Mi-a oferit mai multe perechi de ghete“, dezvăluie faristul. Ulterior, după ce Gardoş s-a transferat în străinătate, Tudor Ţăranu şi l-a fixat ca model pe un alt fundaş central pe care-l avea în faţa ochilor şi a cărui evoluţie a studiat-o foarte mult, polonezul Lukasz Szukala. „Cât am fost accidentat la genunchi, mi-a dat multe sfaturi privind recuperarea. Îmi place foarte mult cum joacă. Pot să spun că mi-am adaptat stilul de joc la al lui“, arată jucătorul Farului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • CATI 10 Dec, 2015 18:06 Felicitări Dodo.....Să ai mereu vise pe care să ți le împlinești.....oameni frumoși pe lângă tine și pe ai tài să-i simți mereu aproape!!!
  • Florentina Gal 09 Dec, 2015 18:41 Un băiat deosebit ,respectuos , cuminte , educat , merita tot binele din lume , te iubim Tudor
  • junior 09 Dec, 2015 09:56 Tudor Taranu? Copil cuminte, ascultător, educat, cu cei 7 ani de acasă (chiar 10 ani). Cand a venit la Steaua "tăia lemne" iar în 6 luni alaturi de Radulescu Alexandru au devenit cel mai bun cuplu de fundași centrali din București și în primele trei din țară. Un cuplu Belo-Bumbi!! Întâmplător sau nu au fost vicecampioni naționali în 2013 (cu Steaua) sub comanda lui Alin Dumitriu. Succes Tudore oriunde te-ai afla!!!