Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:58 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fiul lui Cosmin Pașcovici s-a stins din viață! Mesajul tulburător al fostului jucător adresat echipei naționale „Câștigați pentru Denis!”

ro

11 Oct, 2018 21:18 2878 Marime text
Fostul fotbalist al FC Farul și al altor echipe din România, dar și al echipei naționale Cosmin Pașcovici a adresat astăzi un mesaj tulburător componenților echipei naționale.

Cu vocea tremurândă și gata-gata să izbucnească în plans, Cosmin le-a cerut fotbaliștilor tricolori să câștige meciul din această seară, cu Lituania, din Liga Națunilor, pentru Denis, fiul său, care, la ora mesajului înregistrat, se zbătea între viață și moarte.

Salut, băieți, numele meu este Cosmin Pașcovici, fost jucător al echipelor de fotbal Dinamo București, Farul Constanța, UTA, Petrolul Ploiești și nu în ultimul rând al echipei naționale, unde am avut plăcerea să joc alături de antrenorul vostru, Cosmin Contra. Am avut și eu un singur meci oficial la echipa națională, contra Andorrei, unde am câștigat cu 2-0 la Constanța, Sper să o faceți și voi. Am să vă spun pe scurt: băiețelul meu, Denis Pașcovici, a făcut sâmbătă un atac cerebral, este la spital, în comă, creierul îl are inundat de sânge. Nu știm dacă va mai trăi sau va mai putea lupta. Dimineață, l-am anunțat pe prietenul meu Cătălin Gheorghiu și m-a întrebat dacă am nevoie de ceva. Și i-am zis Da, l-am rugat dacă puteți meciul acesta să-l jucați pentru Denis, pentru băiatul meu luptător, care se zbate între viață și moarte, el fiind un fan mare al echipei naționale. Mi-aș dori din toată inima, poate va fi ultimul meci pe care-l va prinde, să câștigați pentru el. Vă mulțumesc mul!, a spus Pașcovici.


Între timp, fiul său s-a stins din viață! .
 

În această seară s-a stins din viață Denis, băiatul fostului internațional Cosmin Pașcovici. Tatăl său le transmisese tricolorilor, la Vilnius, ultima dorință a fiului aflat în suferință după un atac cerebral. Acesta este mesajul pe care jucătorii echipei naționale l-au primit acum, la ședința dinaintea partidei Lituania-România. Federația Română de Fotbal șo echipa națională de fotbal a României transmit condoleanțe și sunt alături de familia îndurerată. Odihnește-te în pace, Denis!, este mesajul postat pe pagina de Facebook a FRF.

Sursa foto: Facebook (Echipa națională de fotbal a României) 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii