Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:35 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Fiţi alături de Ioan Anton! Să-l ajutăm pe unul dintre ai noştri!“ Cont în care se pot face donaţii pentru fostul fotbalist al FC Farul

ro

09 Mar, 2018 00:00 2420 Marime text
SSC Farul Constanţa face apel către iubitorii fotbalului constănţean să vină în număr cât mai mare la evenimentul caritabil pe care-l organizează pentru ajutorarea fostului portar al FC Farul, Ioan Anton, care suferă de o boală incurabilă.
 
Duminică, 11 martie, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor din Constanţa va avea loc o partidă de fotbal în care vor juca glorii ale FC Farul din mai multe generaţii, iar toate încasările de la acest meci îi vor fi donate lui Ioan Anton, diagnosticat cu cancer în faza a doua. De asemenea, donaţii se pot face şi într-un cont deschis pe numele Anton Dorina - Geta: IBAN RO27BRDE380SV09784203800.
 

„Farul Constanţa este şi va fi mereu o familie“

 
„Fiţi alături de Ioan Anton! Farul Constanţa este şi va fi mereu o familie! Şi, ca în orice familie, nu putem sta nepăsători atunci când unul dintre ai noştri se confruntă cu o grea suferinţă. Am aflat cu tristeţe despre boala cu care se luptă fostul portar al FC Farul Ioan Anton şi am decis imediat să ne implicăm în susţinerea sa. În acest sens, vă invităm duminică, 11 martie, începând cu ora 18.00, la Sala Sporturilor din Constanţa, să asistaţi la un meci de fotbal în care vor evolua legende ale Farului din mai multe generaţii. Şi să contribuim, fiecare cu cât putem, la ajutorarea sa. Preţul unui bilet la acest meci este de 10 lei, dar fiecare spectator va putea contribui cu cât consideră în plus faţă de această sumă. Până acum, au confirmat participarea la acest eveniment peste 40 de jucători, care nu au nevoie de nicio prezentare şi pe care îi veţi recunoaşte negreşit! Vă aşteptăm să vedem un regal fotbalistic ce ne va aminti de vremurile de glorie ale Farului şi să ajutăm pe unul dintre ai noştri! Împreună ducem mai departe spiritul farist!“, se arată pe pagina de Facebook a SSC Farul Constanţa, echipa aflată pe locul doi în seria secundă a Ligii a 3-a.
 
Sursa foto: Facebook (SSC Farul)
 
Citeşte şi:
 
Eveniment caritabil la Constanţa. SSC Farul şi gloriile „marinarilor“, alături de Ion Anton Fostul portar al FC Farul luptă cu o boală cruntă!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii