Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:20 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Felicitări, eşti o curajoasă!” Campioana olimpică Dana Sofronie, senzaţii unice la Campionatul Naţional de slalom paralel (galerie foto)

ro

10 Nov, 2016 00:00 5144 Marime text
Postură inedită pentru fosta mare gimnastă constănţeană Dana Sofronie, care s-a aflat în dreapta cunoscuţilor piloţi Ioan Rogoz şi Vali Porcişteanu, la Sibiu, acolo unde s-a disputat etapa a treia a Campionatului Naţional de slalom paralel (ultima rundă din sezonul competiţional 2016).
 
Prietenă bună cu cei doi, Dana le-a fost „copilot“, pe un „Renault“ (maşina pe care a condus-o Ioan Rogoz) şi pe un „Mitsubishi” (automobilul lui Vali Porcişteanu), iar senzaţiile care au încercat-o pe campioana olimpică din 2004, de la Atena, au fost unice.
 
„Slalomul paralel presupune întreceri între două maşini, timp de patru ture. Eu nu am fost copilot, în adevăratul sens al cuvântului, pentru că nu am cunoştinţele necesare, doar m-au plimbat. Senzaţiile au fost extraordinare. La o săritură la un pod, cel puţin, am rămas fără cuvinte. Nu am avut nicio reacţie, nimic. De fapt, nici nu ştiu dacă am avut timp să reacţionez. Mi-a plăcut foarte mult, iar dacă voi mai avea ocazia să urc într-o asemenea maşină, nu voi ezita şi o voi face cu mare plăcere”, a declarat tânăra de 28 de ani.

„Ai speriat-o! Next time… ioc!”

„Mulţumesc, Nelu, mulţumesc, Vali! Când eşti într-o maşină de raliu, trăieşti senzaţii unice“, a postat Dana Sofronie pe Facebook, unde a pomenit şi despre un „final cu zâmbetul pe buze“. „Am avut ocazia de a o avea în dreapta mea, pe post de copilot, la o manşă de concurs, pe marea campioană a României la gimnastică Dana Sofronie”, a precizat pe aceeaşi reţea de socializare şi Ioan Rogoz.
 
Reacţiile prietenilor nu au întârziat. „Ai speriat-o! Next time… ioc!”, a spus cineva. „Nuuu, chiar i-a plăcut!”, a răspuns Ioan Rogoz. „Dănuţa, ce e asta? Te reprofilezi?”, a fost întrebată în glumă şi fosta gimnastă, care a fost şi admirată pentru prezenţa sa în puternicele maşini: „Felicitări, eşti o curajoasă!”.

2004, anul de aur

În urmă cu 12 ani, la Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004, Dana a cucerit aurul la echipe şi a devenit vicecampioană la sol. Totodată, în Grecia, s-a clasat pe locul cinci la individual compus şi pe poziţia a şasea la paralele. Anul 2004 a fost unul deosebit pentru sportiva din Constanţa, care a mai obţinut două medalii la Campionatul European de la Amsterdam, unde a luat aurul la echipe (România nu mai fusese campioană continentală de şase ani) şi argintul la individual compus. Dana Sofronie a rămas în fenomenul sportiv şi după ce a pus capăt activităţii competiţionale, iar în prezent se dedică la Constanţa muncii cu tinerele gimnaste.

Citeşte şi

Zbor cu o maşină de raliuri: Maria Iacob, Miss România, a fost copilotul vicecampionului mondial Francois Delecour (Galerie foto)

Sursa foto: Facebook (Ioan Rogoz)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii