Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:53 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Viitorul vrea încă o victorie cu Poli Iaşi. Meci, astăzi, în Cupa României Gică Hagi - „Aşa e la luptă. Trebuie să ştii unde şi cum ataci“

ro

30 Oct, 2018 00:00 2002 Marime text
FC Viitorul dispută astăzi meciul din optimile de finală ale Cupei României, întâlnind în deplasare o echipă de Liga 1, Poli Iaşi. Partida începe la ora 21.45 şi este transmisă în direct de Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi Look Sport. În faza precedentă, echipa lui Gică Hagi s-a duelat tot cu o formaţie de prim eşalon, Concordia Chiajna, pe care a învins-o cu 3-0 (V. Ghiţă 14, Măţan 65, Ciobanu 90+2) pe terenul ei. Poli Iaşi a avansat în optimi după ce a dispus de UTA cu 6-8 după executarea loviturilor de la 11 m, scorul după prelungiri fiind 3-3. În clasamentul Ligii 1, FC Viitorul ocupă locul patru, cu 22 de puncte, în vreme ce Poli Iaşi se află pe poziţia a zecea, cu 14 puncte.

Stări de spirit diferite

Cele două adversare de diseară au stări de spirit diferite. Dacă FC Viitorul vine după o victorie în deplasare în Liga 1, 2-1 cu FC Botoşani, Poli Iaşi a cedat în propriul fief în faţa echipei FC Hermannstadt, scor 0-2. În plus, în ultimul timp, campioana României din sezonul 2016/2017 a înregistrat mai multe rezultate pozitive contra echipei din Copou, câştigând (cu 2-1) şi ultimul meci direct, contând pentru etapa a 11-a a Ligii 1 şi jucat la Iaşi pe 5 octombrie.

Schimbă faţă de Botoşani

Ca şi în etapa precedentă a Cupei, FC Viitorul va folosi însă o formulă de echipă în care se vor regăsi jucători utilizaţi mai puţin până acum, în condiţiile unui program încărcat, cu trei meciuri într-o săptămână. Echipa de pe litoral a jucat sâmbătă la Botoşani, astăzi evoluează la Iaşi, iar duminică, 4 noiembrie, de la ora 16.00, întâlneşte în deplasare Dunărea Călăraşi, în etapa a 14-a de campionat. „Pentru meciul de la Iaşi, vom înlocui patru - şase jucători. Le dăm şansă şi altora. Avem lot. Voi face schimbări destul de multe. Iaşiul nu e într-un moment bun, dar cred că Flavius îi va mobiliza, va strânge grupul. Trebuie să fim echilibraţi, să avem prospeţime. Jucătorii la care voi apela la Iaşi trebuie să arate că merită să fie cu noi“, a declarat Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul.

Strategie asemănătoare

Antrenorii echipei constănţene speră ca jucătorii Viitorului să speculeze punctele slabe ale lui Poli şi să mai obţină o victorie. „Va fi un meci interesant, ca întotdeauna. Am văzut că terenul nu arată prea bine. Va trebui să găsim o strategie asemănătoare cu cea de la Botoşani. Trebuie să ne apărăm bine, să stăm bine în teren şi să lovim când trebuie. Trebuie să jucăm bine fără minge. Iaşi e o echipă care produce mult fotbal acasă. Trebuie să vedem unde sunt slabi şi să-i lovim încă o dată. Aşa e la luptă. Trebuie să ştii unde şi cum ataci. Cupa poate fi un obiectiv pentru Viitorul. Vrem să ajungem cât mai departe, dar obiectivul nostru de bază e să fim în Liga 1“, a mai spus „Regele“. 

Ce meciuri se mai joacă

În optimile Cupei României se află 12 echipe din Liga 1, două din Liga a 2-a şi două din Liga a 3-a, meciurile urmând a se juca între 30 octombrie şi 1 noiembrie. În afară de meciul de la Iaşi, se mai joacă: marţi, 30 octombrie - FC Hermannstadt - FC Voluntari (ora 16.30 / Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport), Turris-Oltul Turnu Măgurele - U Craiova 1948 CS (ora 19.00 / Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport); miercuri, 31 octombrie - CS Mioveni - Sepsi OSK Sf. Gheorghe (ora 16.30 / Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport), FC Universitatea Cluj - AFC Astra (ora 19.00 / Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport), Gaz Metan Mediaş - CFR 1907 Cluj (ora 21.45 / Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Plus); joi, 1 noiembrie - AFK Csikszereda - Dinamo (ora 19.00 / Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Plus), Dunărea Călăraşi - FCSB (ora 21.45 / Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Plus). În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare.
 
Sursa foto: Facebook (Academia Hagi)
 
Citeşte şi:
 
FC Viitorul, în optimile de finală ale Cupei României
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii