Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:53 20 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Viitorul s-a întors din Turcia, iar vineri pleacă în Slovenia

ro

22 Jun, 2017 00:00 2329 Marime text
Campioana României, FC Viitorul, a revenit ieri în ţară, încheind stagiul de pregătire din Turcia. Echipa pregătită de Gică Hagi a susţinut în acest cantonament şi două partide amicale, ambele contra unor echipe de cupe europene din Azerbaidjan: Inter Baku (locul trei în ediţia trecută de campionat) şi FK Zira (locul patru şi posibila adversară a Astrei Giurgiu din Europa League). FC Viitorul a pierdut meciul cu Inter Baku, scor 1-2 (marcator Ţucudean, în minutul 26, adversarii punctând în minutele 24 şi 87), iar disputa cu FK Zira a câştigat-o cu acelaşi scor (Al. Stoica 59, Vl. Morar 90+2, azerii marcând în minutul 5).
 
În cantonamentul din Slovenia, echipa de pe litoral va susţine patru meciuri de verificare: pe 26 iunie, cu NK Celje (Slovenia, locul 5), pe 29 iunie, cu Dinamo Tbilisi (Georgia, locul 1), pe 2 iulie, cu FK Krasnodar (Rusia, locul 4) şi pe 5 iulie, cu ŢSKA Moscova (Rusia, locul 2). Adversarul din partida de pe 29 iunie se poate modifica însă. Ieri, doi dintre jucătorii de la FC Viitorul şi-au serbat zilele de naştere, Kevin Boli împlinind 26 de ani, iar Paul Iacob - 21 de ani.
 
Sursa foto: fcviitorul.ro
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii