Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:03 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Viitorul, lider detașat în play-out Gică Hagi - „Echipa a fost ca înainte de pauză, preocupată să joace, să construiască“ (galerie foto)

ro

16 Jun, 2020 00:00 2551 Marime text
  • FC Viitorul a învins cu 2-1 Politehnica Iași, în primul meci de la reluarea campionatului
  • Echipa lui Gică Hagi are șapte puncte avans față de a doua clasată
  • În etapa viitoare, FC Viitorul întâlnește în deplasare Chindia Târgoviște


Primul meci de la reluarea Ligii 1, în urma pandemiei de coronavirus, i-a adus FC Viitorul o victorie cu 2-1 pe teren propriu contra lui Poli Iași, în etapa a treia a turneului play-out din Liga 1.

Succesul îi consolidează prima poziție în clasament formației de pe litoral, care are șapte puncte avans față de a doua clasată, ierarhia completă fiind: 1. FC Viitorul - 27p, 2. Sepsi Sf. Gheorghe - 20p, 3. FC Hermannstadt - 18p, 4. Dinamo - 17p (un meci în minus), 5. FC Voluntari - 15p, 6. Poli Iași - 15p, 7. Chindia Târgoviște - 14p (un meci în minus), 8. Academica Clinceni - 14p.
 

„O victorie frumoasă“

„Ne bucurăm pentru cele trei puncte. Știam că întâlnim cel mai experimentat antrenor din generația noastră, care știe să pregătească meciurile foarte bine. Am avut răbdare și am construit, dar nu ne-am creat multe ocazii clare, așa cum trebuie, în ultimii 30 de metri. Am intrat la pauză cu 1-1 și știam că meciul va fi foarte greu, întrucât în a doua repriză dispare prospețimea. Tot timpul îmi făceam gânduri. Dar am făcut schimbările bune și am câștigat. O victorie frumoasă, ne trebuiau cele trei puncte. E bine că am câștigat. Victoriile aduc încredere, ceea ce e foarte bine. Echipa noastră a fost ca înainte de pauză, preocupată să joace, să construiască, să aibă circulație foarte bună a mingii, să combine pentru a crea superioritate numerică. Am fost însă mai puțin inspirați în careu. Acolo cred că am suferit“, a declarat Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul.
 

„Am plecat cu toții de la zero“

Având în vedere protocolul stabilit pentru Liga 1, meciul s-a disputat fără spectatori. „Eu, în cariera de fotbalist, am jucat pentru spectatori, iar acum, ca antrenor, e la fel. Fanii îți dau adrenalina, te motivează, îți dau tot ce trebuie, spiritul pe are trebuie să-l ai la un meci. Fără spectatori, pare un meci de pregătire, de antrenament, dar mi-am conectat echipa să fie 100%, să uite de clasament, să uite că suntem pe primul loc. Trebuie să luăm fiecare meci în parte și să producem rezultate. Nu contează câte puncte avem. Am plecat cu toții de la zero, după această vacanță de trei luni. Mentalitatea noastră e să câștigăm fiecare meci“, a mai spus „Regele“.
 

Ghiță, redutabil la jocul aerian

În succesul cu Poli Iași, acesta a remarcat întreaga echipă. „Toți au jucat apreciabil. Îl remarc pe Ciobanu, pe Achim, pe cei care au intrat, pe Ghiță, un fundaș care a dat gol. La cap e numărul 1, are forță. Poate ajunge mare, dacă va crește foarte mult în duel. Cei care au intrat au adus prospețime, fizică, mentală, tactică. Trei aspecte care sunt fundamentale. De aceea am vorbit cu ei înainte de meci. Știu că toți vor să joace, că unii sunt supărați, ca Dulca și Bârnoi, care n-au intrat în lot, dar la meciul următor vor fi și voi avea nevoie de ei. Știu că unii au capul plecat, dar am vorbit cu ei, mi-am făcut datoria și încerc să-i motivez pe toți. Toți sunt importanți pentru mine, mai ales în această perioadă, după trei luni de pauză și când jucăm din trei în trei zile“, a mai spus Hagi.
 

În primele șase meciuri, se poate face diferența

FC Viitorul are un program încărcat în continuare, de aceea staff-ul tehnic a apelat la un grup numeros de jucători. „Programul e greu, dar de aceea am adus 30 de jucători. Va trebui să știu să-i folosesc pe toți, cel puțin în primele șase meciuri. E clar că acolo se poate face diferența. Sper ca cei care vor intra la meciul următor să o facă foarte bine. Cu Poli Iași unii au jucat 90 de minute și e greu să o faci din trei în trei zile. Mai ales cum venim noi după două luni de vacanță, iar apoi antrenamente cu patru jucători încă două săptămâni. Ce să faci în ele, fără adversari… Ne-am antrenat cu adversar o săptămână. Și cum să joci imediat? Intensitatea vine când vezi adversarul. Până atunci, doar am alergat și am făcut lucruri tehnice și fizice fără adversar. Dar încercăm să o ducem“, a punctat managerul tehnic al echipei constănțene. În etapa viitoare, FC Viitorul va juca în deplasare contra Chindiei Târgoviște, miercuri, 17 iunie, de la ora 20.00.

Sursa foto: FC Viitorul


Citește și:

FC Viitorul, primul succes de la reluarea Ligii 1, cu Politehnica Iași
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii