Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:55 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Viitorul l-a transferat pe francezul Herold Goulon Gică Hagi - „Ne vom lupta să ieşim campioni“ (galerie foto)

ro

28 Jan, 2016 00:00 3185 Marime text
 

Vicelidera Ligii 1 la fotbal, FC Viitorul, a plecat ieri în al doilea cantonament al iernii, în Antalya. În lot au fost incluşi 28 de jucători, dintre care jumătate sunt juniori
 
În Antalya, unde se va afla până pe 5 februarie, FC Viitorul şi-a fixat cartierul general la hotelul Royal Holiday Palace, din Lara. Din grupul de jucători face parte şi ultima achiziţie, jucătorul francez de profil defensiv Herold Goulon, care a activat ultima dată la formaţia cipriotă Omonia Nicosia. În Turcia, FC Viitorul va susţine cel puţin două meciuri de verificare.
 
După ce a câştigat turneul internaţional de la Medulin (Croaţia), FC Viitorul susţine, de ieri, al doilea stagiu de pregătire al acestei ierni. 19 dintre cei 28 de jucători deplasaţi în cantonamentul din Antalya sunt produşi de propria Academie, iar jumătate dintre aceştia (14 din 28) sunt juniori! În lot se regăsesc: portari - Peterson Pecanha, Arpad Tordai (junior), Cosmin Dur-Bozoancă (junior); fundaşi - Kevin Boli, Tiberiu Căpuşă (junior), Bogdan Ţîru, Herold Goulon, Szabolcs Kilyen (junior), Bogdan Mitache, Cristian Ganea, Ciprian Perju, Virgil Ghiţă (junior), Tudor Băluţă (junior); mijlocaşi - Vlad Achim, Ioan Filip, Răzvan Marin, Carlo Casap (junior), Doru Dumitrescu (junior), Andreas Iani (junior), Alexandru Măţan (junior); atacanţi - Florin Cernat, Aurelian Chiţu, Andrei Ciobanu (junior), Florinel Coman (junior), Ianis Hagi (junior), Vlad Rusu, Bănel Nicoliţă, Denis Drăguş (junior).   

A jucat la Blackburn Rovers şi la Le Mans

Lipsesc din lot Alexandru Buzbuchi, Romario Benzar, Robert Hodorogea, Dragoş Nedelcu şi Florin Tănase (toţi cinci produşi de Academia Hagi), care sunt convocaţi în stagiul de pregătire al echipei naţionale a României. Herold Goulon este ultima achiziţie a Viitorului, un francez de 27 de ani, înalt de 1,95 m, care joacă fundaş central şi mijlocaş central. Goulon a evoluat ultima oară pentru echipa cipriotă Omonia Nicosia, iar în trecut a mai jucat pentru Le Mans (având 37 de prezenţe în prima ligă franceză), Blackburn Rovers, Doncaster Rovers şi Zawisza Bydgoszcz. Totodată, Goulon este fost internaţional de tineret, el evoluând în trei jocuri pentru echipa Under-21 a Franţei. Herold Goulon a semnat un contract pe un an şi jumătate cu FC Viitorul.
 
Echipa constănţeană va susţine în Antalya cel puţin două meciuri de verificare. Până acum, sunt perfectate confruntările cu Vojvodina Novi Sad (pe 31 ianuarie) şi cu Levski Sofia (pe 3 februarie).

Continuă să evolueze ofensiv şi să înscrie multe goluri

Managerul tehnic al FC Viitorul, Gică Hagi, s-a arătat foarte mulţumit de cantonamentul din Croaţia şi de achiziţiile de până acum. „Stagiul din Croaţia a mers foarte bine. Suntem foarte mulţumiţi, din toate punctele de vedere. Am câştigat şi primul nostru turneu. Am continuat să jucăm ofensiv şi să marcăm goluri, aşa cum am terminat anul. În Antalya, avem două meciuri fixate şi s-ar putea să mai jucăm unul sau două, pentru cei tineri. În cantonamentul din Antalya luăm mulţi copii din Academie, pentru a se familiariza cu atmosfera de la echipa mare şi pentru a vedea ce înseamnă performanţa. În Turcia, avem două jocuri importante, cu echipe puternice. Vlad Rusu şi Pecanha au completat bine lotul în perioada de pregătire, iar acum l-am adus şi pe Goulon. Vrem să transferăm jucători care să aducă un plus, să crească valoarea şi personalitatea echipei. Goulon este un jucător pe stilul nostru, care face foarte bine faza ofensivă. E bun şi în apărare, are experienţă şi un CV important. Sperăm să fim mai buni cu el în echipă. Ne vom lupta să ieşim campioni. Avem o şansă şi nimic nu e imposibil. Mai pot veni jucători, după cum mai pot şi pleca, perioada de transferări nu s-a încheiat. Încercăm să ne completăm lotul acolo unde avem nevoie. Sunt fericit că avem cinci fotbalişti la lotul divizionar. Când ai realizări, vine şi răsplata. În campionatul intern, nu vom da jucători, cu atât mai puţin la o contracandidată, pentru că suntem la bătaie să ieşim campioni“, a spus Hagi.

Herold Goulon, comparat cu Patrick Vieira

Herold Goulon a recunoscut că nu ştia nimic despre Viitorul şi despre fotbalul românesc înainte de a fi contactat de conducătorii clubului. „De ce am ales Viitorul? Pentru Mamaia. Glumesc, bineînţeles. M-a atras proiectul, cu atât mai mult cu cât obiectivul e câştigarea titlului de campioană a României. Înainte de a apărea interesul pentru mine, nu ştiam despre FC Viitorul şi despre campionatul din România. Apoi am intrat însă pe Internet şi am văzut multe meciuri. Modul în care joacă FC Viitorul şi ceea ce şi-a propus m-au ajutat să iau decizia. Aşa ceva nu găseşti la multe cluburi. Am fost comparat cu Patrick Vieira, dar e doar o comparaţie fizică. E un exemplu pentru mine. Nu mă pot compara cu el. La Middlesbrough nu am reuşit să mă impun, pentru că eram tânăr şi neexperimentat. Nu eram destul de profesionist. Nu ştiu multe despre fotbalul românesc şi despre jucători români. Înainte să vin, am vorbit cu Boli. Voiam să ştiu despre oraş, pentru că am adus-o cu mine şi pe soţia mea. Boli mi-a spus numai lucruri bune, şi despre club, şi despre oraş, în special despre Hagi. Mi se oferă o şansă bună la Viitorul“, a punctat Herold Goulon.

Vlad Rusu - „Pentru mine nu e o surpriză“

 Vlad Rusu a arătat: „E foarte bine la Viitorul, încerc să mă integrez cât mai repede. Pe majoritatea băieţilor îi cunoşteam. Sper să facem o treabă cât mai bună. Pentru mine nu e o surpriză că Viitorul e angrenată în lupta pentru titlu, întrucât ştiam cum se lucrează aici, de la precedenta mea prezenţă la club. Cred că avem şanse reale să ieşim campioni. La Petrolul, nu am primit prea multe şanse, dar nu vreau să mă mai gândesc la ce a fost. Mă concentrez pe ce avem de făcut la Viitorul. Sper să joc cât mai mult şi să fac meciuri bune. Toate echipele din play-off pornesc cu şanse egale la titlu“. 

Peterson Pecanha - „Viitorul are cea mai bună evoluţie din Liga 1“

Peterson Pecanha a precizat: „Am venit la FC Viitorul să ajut echipa să facă performanţă foarte bună şi sunt încrezător că se poate. Formaţia e foarte bună, joacă un fotbal frumos, ofensiv. După părerea mea, are cea mai bună evoluţie din Liga 1. Perspectivele sunt foarte frumoase. Respectăm toţi adversarii din play-off, dar sperăm ca noi să ieşim campioni. Îmi pare rău de situaţia de la Petrolul, dar acum sunt cu capul şi cu inima la Viitorul. E o situaţie diferită, alte obiective“.  
 
Sursa foto: Academia Hagi
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii