Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:19 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Viitorul joacă diseară cu Racing FC Union Luxemburg Gică Hagi - „Va fi o dublă echilibrată“ (galerie foto + video)

ro

12 Jul, 2018 09:57 1867 Marime text
Diseară, de la ora 21.00 (ora României, ín direct la TVR şi TVR HD), se dispută partida Racing FC Union Luxemburg - FC Viitorul, contând pentru prima manşă a turului 1 preliminar al Europa League.

Încercăm să ne impunem, să ne facem jocul şi să marcăm. Chiar dacă evoluăm în deplasare, vrem să jucăm un fotbal foarte bun. Vom munci ca să trecem turul. Nicio echipă nu e favorită, va fi o dublă echilibrată. Sperăm să fim mai buni ca ei. Suntem la începu de an competiţional şi nu avem meciuri oficiale în picioare, astfel că nu sun suntem încă la capacitate maximă. Am urmărit video adversarul, trebuie să ne adaptăm, a declarat Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul.


„Regele“ a confirmat că, diseară, tripleta ofensivă a FC Viitorul va fi formată din Ianis Hagi, Denis Drăguş şi Alexandru Măţan.

E un atac tânăr, dar v-aţi obişnuit cu noi, aşa jucăm. Avem o Academie frumoasă, a spus Hagi.

Suntem pregătiţi pentru a începe cu dreptul sezonul. Am avut o perioadă de pregătire destul de bună, cu multe antrenamente, Meciurile europene sunt grele. Încercăm să scoatem maximum din această partidă. Nu cred că se va decide calificarea din prima manşă. În primul rând, nu trebuie să pierdem în prima partidă, iar în retur să câştigăm, a precizat şi Ianis Hagi, căpitanul FC Viitorul.

Vom face totul pentru un rezultat pozitiv. În amicale, am încercat să jucăm sus, să ţinem echipa foarte scurtă. În ultimele zile, am lucrat mult tactic şi cred că am reglat jocul. Adversarul are jucători cu experienţă şi trebuie să jucăm foarte bine pentru a scoate un rezultat pozitiv, a punctat un alt jucător de bază al FC Viitorul, Bogdan Ţâru.


Ca şi în cantonamentul din Polonia, numeroşi colecționari de autografe au ținut să obțină o amintire cu jucătorii Viitorului, precum şi cu managerul tehnic Gheorghe Hagi. Au fost însă şi numeroşi localnici care au profitat de ocazie şi au obținut un autograf de la managerul tehnic Gheorghe Hagi, care a răspuns tuturor solicitărilor. 

Returul este programat joi, 19 iulie, de la ora 18.00, pe stadionul Central al Academiei Gheorghe Hagi de la Ovidiu.


Sursa foto: FC Viitorul
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii