Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:34 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Viitorul întâlneşte astăzi FK Atlantas, din Lituania Florin Purece - „Luptăm să ne menţinem pe primul loc în campionat“

ro

23 Jan, 2017 00:00 1306 Marime text
Aflată în pregătire în Cipru, FC Viitorul (liderul Ligii 1) a învins într-un meci amical şi echipa de primă ligă din Bulgaria Levski Sofia, scor 2-1 (Nimely 6, Purece 17 / Alexandrov 85). Marcatorul golului doi al constănţenilor, Florin Purece, a remarcat evoluţia echipei sale. 
 
„A fost un joc bun de verificare. Mă bucur că am evoluat bine, că am înscris şi am câştigat. Sper să o ţinem tot aşa. Ne pregătim de începutul campionatului şi ne dorim să ne iasă jocul şi în amicale. Ne bucurăm foarte mult că Răzvan Marin a ajuns la Standard Liège, l-am şi felicitat. Merita acest transfer. Este un fotbalist de mare viitor. Avem jucători în lot care îl pot înlocui. Sperăm ca în Liga 1 să avem evoluţiile de anul trecut. Vrem să ne antrenăm foarte bine în Cipru, iar la ora primului joc oficial din 2017, cel cu Dinamo, să fim pregătiţi. Este greu să te menţii pe primul loc în Liga 1, dar muncim mult şi sperăm să ne iasă. Trebuie să fim foarte concentraţi şi să ne menţinem dorinţa de anul trecut de a câştiga fiecare joc. Neluţ Roşu, de la Chiajna, e un jucător valoros. Sper să vină aici şi să facem treabă cât mai bună împreună“, a declarat Florin Purece.

Ultimul amical din Cipru

În meciul contra echipei bulgare, FC Viitorul a evoluat cu: Buzbuchi (46 Rîmniceanu) - Benzar (46 Hodorogea), Țîru (75 Mladen), Boli, Cr. Ganea (75 Mitache) - Vînă (46 Nedelcu), Carp (71 Neniță; 80 Cruceru), Purece (75 Cicâldău) - G. Iancu (71 Cioablă), Nimely (71 Coman), A. Chițu (71 Morar). Levski i-a avut în teren pe: Krastev - Skondras, Luchin, A. Alexandrov, Minev - Kostadinov, Prochazka, Iurukov - Kraev, Soukouna, Anete. Au mai jucat: Sheitanov - S. Alexandrov, Jablonsky, Pirgov, Naydenov, De Nooijer, Bourabia, Narh, Ivanov, Babatunde, Orachev. Acest succes a fost al treilea (din tot atâtea meciuri) al FC Viitorul în Cipru, după 8-0 (Iancu 2, Cruceru, Hodorogea, Cioablă, Cicâldău, Marin, Purece) cu Thoi Lakatamias (Cipru) şi 2-0 (Nimely 2) cu Ermis Aradippou (Cipru).
 
Ieri, liderul Ligii 1 a întâlnit FC Ural (Rusia), iar astăzi este programată ultima întâlnire de verificare a stagiului din Insula Afroditei, cu echipa FK Atlantas (Lituania).
 
Sursa foto: Academia Farul 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii