Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:33 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Viitorul Gabriel Iancu, în fruntea clasamentului golgeterilor Ligii 1. Cristi Ganea, la ultimul meci (galerie foto)

ro

30 Jun, 2020 00:00 3101 Marime text
  • Sepsi și FC Viitorul au remizat, 3-3, la Sf. Gheorghe, în meciul din etapa a șasea a turneului play-out. 
  • Oaspeții au condus cu 3-1 și au avut un om în plus din minutul 48, dar nu au reușit să câștige.  
  • Gabriel Iancu a înscris primul gol al FC Viitorul și a pasat decisiv la celelalte două ale echipei sale.
 
Căpitanul FC Viitorul, Gabriel Iancu, a înscris un gol și în meciul cu Sepsi (3-3 la Sf. Gheorghe), în etapa a șasea a turneului play-out a Ligii 1, și a ajuns la cota 14 în clasamentul golgeterilor, fiind lider solitar al topului tunarilor din campionat.

Pe lângă gol, decarul echipei de pe litoral a pasat decisiv la celelalte două reușite ale FC Viitorul de la Sf. Gheorghe, care i-au avut ca autori pe Virgil Ghiță și Cosmin Matei. Gabriel Iancu este urmat pe podiumul clasamentului golgeterilor Ligii 1 de de Denis Alibec (Astra Giurgiu), cu 13 goluri, și de Florinel Coman (FCSB), care a marcat de 11 ori până acum.  

Unul dintre cele mai frumoase goluri din 2020    


Pe de altă parte, meciul din deplasare cu Sepsi a fost ultimul pentru fundașul stânga Cristian Ganea în tricoul FC Viitorul. Revenit sub formă de împrumut de la Athletic Bilbao la începutul acestui an, Ganea a evoluat în toate cele zece partide pentru FC Viitorul Constanța, reușind să înscrie unul dintre cele mai frumoase goluri din 2020 în Liga 1, în partida câștigată în deplasare cu Academica Clinceni, scor 3-2. „Cristi Ganea va reveni de la 30 iunie la Bilbao, acolo unde îi dorim să evolueze cât mai mult pentru formația bască. Mulțumim, Cristi Ganea, și mult succes în continuare!“. a fost mesajul FC Viitorul.

„În repriza a doua, ne-au dat o lecție“


La Sf. Gheorghe, echipa constănțeană a condus cu 3-1 în minutul 58, iar din minutul 48 a evoluat cu un om în plus, însă acestea nu au fost de ajuns pentru victorie, gazdele reușind să egaleze, ceea ce l-a nemulțumit pe Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul.
„Felicitări echipei Sepsi pentru joc și pentru ambiția de care a dat dovadă! În repriza a doua, adversarii ne-au dat o lecție, de cum trebuie să arăți, să alergi, cum să stai în teren și să nu cedezi niciodată, să joci un fotbal bun, vertical. Din păcate, noi am greșit total în plan colectiv, ca echipă. S-a jucat numai individual. S-a pierdut orice orientare în teren și nu știu de ce. Sunt supărat. Noi am contribuit în a doua repriză din punct de vedere negativ la meci. Sunt dezamăgit, dar mergem înainte. Toate echipele din play-out luptă să rămână în prima ligă. Va fi o luptă crâncenă. Meciuri importate, cu presiune. Vom vedea. Sper să fim conectați, concentrați, să jucăm bine, să facem puncte, iar din fiecare meci să luăm maximul, încercând să avem o prestație foarte bună, dar nu doar 45 de minute, ci 90, meci complet, ca să poți aspira la o victorie, așa cum ne place și ne dorim. Sper ca pentru jucătorii noștri, în special repriza a doua, să fie o lecție din care să învețe, iar pe viitor să nu mai repetăm această prestație“, a menționat Gică Hagi.

Sursa foto: FC Viitorul

Citește și:

Sepsi Sf. Gheorghe - FC Viitorul s-a terminat 3-3, după ce oaspeții au avut 3-1 și un om în plus!

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii