Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:36 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Viitorul este neînvinsă pe teren propriu de peste şase luni. Doi jucători în echipa ideală a etapei a zecea din Liga 1 (galerie foto)

ro

25 Sep, 2019 00:00 1554 Marime text
Și în meciul cu Poli Iaşi, din etapa a zecea a Ligii 1, FC Viitorul Constanţa a fost susţinută de un public numeros, aproximativ 3.500 de spectatori fiind prezenţi la Ovidiu, în tribunele stadionului central al Academiei Hagi.
 
Iar acest lucru s-a observat şi pe tabela de marcaj, Viitorul impunându-se cu 2-1, după ce a fost condusă cu 1-0 şi a evoluat cu un jucător mai puţin în ultimele 40 de minute. Având suporterii aproape, FC Viitorul a reuşit o serie excelentă de jocuri pe teren propriu, unde este neînvinsă de peste şase luni (de pe 16 martie 2019, de la 0-1 cu CFR Cluj). De atunci, FC Viitorul a câştigat zece meciuri (opt în Liga 1 şi câte unul în Cupa României şi în Europa League), a încheiat la egalitate de un singur joc (2-2 cu Botoşani), marcând 33 de goluri şi primind doar zece! „Iar suporterii au fost răsplătiţi mereu de FC Viitorul, atât prin spectacolul oferit, cât şi prin trofeele cucerite în acest an, Cupa şi Supercupa României, ambele în premieră pentru fotbalul constănţean! Vă mulţumim şi vă aşteptăm în număr la fel de mare şi la următoarele partide ! Împreună suntem mai puternici!“, se arată pe site-ul oficial al FC Viitorul.
 

Portarul Căbuz, şapte intervenţii decisive

 
Graţie evoluţiilor foarte bune din meciul cu Poli Iaşi, doi jucători de la FC Viitorul, portarul Cătălin Căbuz şi atacantul Rivaldinho, au fost incluşi în echipa ideală a etapei a zecea. „A avut şapte intervenţii decisive prin care i-a oprit pe ieşeni să se desprindă. A prins încredere şi a devenit pilon de bază în echipa lui Gheorghe Hagi“, se menţionează pe sdite-ul Ligii Profesioniste de Fotbal, care precizează despre Rivaldinho: „A scos penalty-ul în urma căruia dobrogenii au egalat, apoi a marcat golul victoriei după o finalizare de atacant veritabil“. Echipa standard a fost: Căbuz (FC Viitorul) - Kilyen (Sepsi), Planic (FCSB), Piţian (Chindia), Vătăjelu (U Craiova) - Ivanov (U Craiova), Vaşvari (Sepsi), Cicâldău (U Craiova) - Dumiter (Chindia), Budescu (Astra), Rivaldinho (FC Viitorul). Antrenor, Viorel Moldovan (Chindia Târgovişte).    
 

Gică Hagi, meciul 200 ca antrenor în Liga 1 

 
Rivaldinho a ajuns la trei goluri în patru partide disputate în acest campionat, în care a oferit de asemenea şi o pasă decisivă. De altfel, cifrele brazilianului în tricoul Viitorului sunt cele mai bune, după ce şi în sezonul trecut reuşise să marcheze două goluri în şapte meciuri din play-off şi alte două goluri în Cupa României. În partida cu Politehnica Iaşi, managerul tehnic al echipei de pe litoral, Gheorghe Hagi, s-a aflat la meciul 200 în Liga 1, cele mai multe dintre acestea fiind la conducerea FC Viitorul.
 
Sursa foto: FC Viitorul
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii