Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:55 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Farul Constanța Tiberiu Curt - „Situația noastră financiară este de departe cea mai bună din ultimii 12 ani“

ro

29 May, 2020 13:05 3729 Marime text

• Tiberiu Curt a spus că jucătorii, staff-ul tehnic și cel administrativ din acest sezon sunt toți cu salariile la zi

Managerul FC Farul Constanța, Tiberiu Curt, face câteva precizări în legătură cu situația grupării de pe litoral, într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului.

Situația noastră financiară este de departe cea mai bună din ultimii 12 ani. Jucătorii, staff-ul tehnic și cel administrativ din acest sezon sunt toți cu salariile la zi. Am stins în proporție de 95% litigiile din anii trecuți. Într-adevăr, există mici datorii la furnizori, un lucru normal după această perioadă grea prin care am trecut cu toții, dar sunt în curs de soluționare, nefiind nicio clipă vorba de insolvență și cu atât mai puțin de faliment, precizează Tiberiu Curt.


Oficialul constănțean a remarcat și îmbunătățirea condițiilor de pregătire, în ce privește terenurile de antrenament, atât la copiii din sectorul juvenil al clubului, cât și la echipa mare.   

Numărul copiilor înscriși la Academia Farul Constanța este în continuă creștere, apropiindu-se de 500 și ne mândrim că, de la 1 iulie, ei vor beneficia datorită susținerii Primăriei Municipiului Constanța de condiții optime de pregătire pe noul teren sintetic. În plus, echipa de seniori are începând cu acest sezon un nou teren de antrenament, chiar în incinta bazei sportive. Deci, așa cum puteți observa, avem premisele perfecte pentru a începe cu dreptul noul sezon și suntem încrezători că, cu sprijinul administrației locale și al suporterilor noștri, vom reusi o clasare superioară atât în Liga a 2-a, cât și la grupele de copii și juniori. Suntem determinați să ducem la bun sfârșit planul pe 5 ani pe care l-am prezentat public, încă de la preluarea clubului de noua structură administrativă, și, în ciuda dificultăților inerente, nu ne vom abate de la strategia pe care ne-am propus-o, a punctat Tiberiu Curt.

Sursa foto: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Drum stan 31 May, 2020 09:07 Situația financiară este buna datorită fondurilor de la primărie și consiliul județean Din aceste fonduri nu acoperiți datoriile di 2018-2019 cum ați propus către sociatatea care a prestat servicii de paza Dv ați propus mărirea tarifului pentru serviciile de paza ca sa puteți acoperiți serviciile din 2018-2019 Vorbind real .......