Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:10 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Farul a primit certificarea pentru a juca în sezonul următor al Ligii a 2-a

ro

14 Jul, 2020 18:31 3181 Marime text
  • Vestea este cu atât mai importantă cu cât vine într-o perioadă dificilă pentru toate cluburile
„Este oficial! Clubul nostru a trecut examenul pentru înscrierea în viitorul sezon al Ligii a 2-a, îndeplinind toate cerințele necesare conform regulamentului Federației Române de Fotbal“, este anunțul făcut în urmă cu scurt timp pe site-ul oficial al echipei FC Farul.

În continuare, reprezentanții echipei au transmis că „vestea este cu atât mai importantă cu cât vine într-o perioadă dificilă pentru toate cluburile din fotbalul românesc, cauzată de pandemia de COVID-19“.

„Pe adresa clubului nostru a sosit astăzi comunicarea oficială din partea FRF prin care se confirmă că FC Farul Constanța îndeplinește condițiile pentru a participa la ediția 2020/2021 a Campionatului Național Liga a 2-a. Decizia a fost luată de Comisia de certificare a îndeplinirii condițiilor minime de participare în competiție, care a analizat documentația depusă de conducerea administrativă a clubului nostru, constatând că sunt respectate prevederile articolului nr. 12 din cadrul regulamentului de certificare“, se mai arată în anunțul oficial.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii