Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:25 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Favoriţi la calificare Farul e lider la juniorii A, într-o serie cu Steaua, Dinamo şi Viitorul

ro

18 Apr, 2014 00:00 1765 Marime text
Echipa de juniori A de la FC Farul a pornit foarte bine în etapa intermediară a Campionatului Naţional, unde le are ca adversare, în seria secundă, pe Viitorul, Dinamo şi Steaua. Formată din fotbalişti născuţi în anii 1995 şi 1996, echipa constănţeană este antrenată de Lucian Marinof şi Izmir Abdulgani şi are punctaj maxim după două etape, în care a câştigat în deplasare atât cu Dinamo (1-0), cât şi cu Steaua (4-3)! „Marinarii“ ocupă locul întâi, cu şase puncte, fiind urmaţi de Viitorul (3p), Dinamo (3p) şi Steaua (0p). Din această serie merg mai departe primele două clasate. „Băieţii au jucat foarte bine până acum, s-au dăruit şi s-au autodepăşit. Contra lui Dinamo am ratat şi un penalty, la 0-0, prin Caciandone. Apoi am învins o echipă a Stelei care a jucat cu mulţi fotbalişti cunoscuţi, dintre care nu au lipsit Târnovan şi Grădinaru. În ambele partide, de la noi s-au remarcat în mod deosebit jucători precum Caciandone, Popa (căpitanul de echipă), Meleandră sau Beşleagă, în vreme ce din meciul cu Dinamo îi evidenţiem şi pe Ianuşi, Ionuţ Gheorghe ori Talaşman, ultimul accidentându-se însă grav (ruptură de ligamente)“, a declarat Bogdan Ionuţ Chiriţă, managerul Şcolii de Fotbal Farul 2010.

În partida următoare, Farul va juca, mâine, de la ora 12.00, pe teren propriu, cu Viitorul, echipă pregătită de Cristian Cămui. „Dacă vom câştiga şi această partidă, şansele noastre de calificare vor creşte la 70-80%. În ultimul meci direct, acum o lună, am învins cu 2-1, tot pe terenul nostru, dar niciun meci nu seamănă cu altul. Partidele cu Viitorul au fost mereu pe muchie de cuţit, pentru că sunt orgolii mari la mijloc. Ei au în lot opt internaţionali, noi, niciunul. Facem însă eforturi să le asigurăm jucătorilor noştri toate condiţiile. Băieţii au trei mese pe zi, iar cu o seară înainte de fiecare meci intră în cantonament. Am întocmit un program mai serios, mai de seniori“, a mai spus Bogdan Chiriţă. După meciul de mâine, Farul va juca celelalte partide, în această ordine: cu Dinamo (acasă - duminică, 27 aprilie), cu Steaua (acasă - duminică, 4 mai) şi iar cu Viitorul (în deplasare - joi, 8 mai).   

Sursa foto: suporterul-contantean.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii