Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:10 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanţa - CS Mioveni, în Liga 1 Gică Hagi - „Sperăm să fim într-o zi inspirată şi să câştigăm“ (video)

ro

25 Sep, 2021 15:07 3391 Marime text
  • Echipa constănţeană se află pe locul şase, cu 15 puncte, în timp ce formaţia argeşeană ocupă poziţia a 11-a, cu zece puncte.  
 
Farul Constanța susține duminică, 26 septembrie, meciul din etapa a zecea a Ligii 1, întâlnind pe teren propriu CS Mioveni.
 
Partida se va desfășura pe stadionul central din complexul Academiei Hagi, de la Ovidiu, de la ora 15.30.
 
În cele nouă meciuri de până acum, Farul a acumulat 15 puncte, după patru victorii, trei egaluri și două înfrângeri, golaveraj 12-4, ocupând locul şase, în timp ce echipa argeșeană are zece puncte (trei victorii, un egal și cinci înfrângeri, golaveraj 5-11) şi se află pe poziţia a 11-a.
 

Trebuie să ne concentrăm pe victorie, să marcăm goluri, să jucăm fotbalul nostru, impunându-ne pe teren. Chiar dacă e o nou-promovată, CS Mioveni a avut rezultate bune până acum. E un adversar căruia e greu să-i desfaci sistemul defensiv, care care are şi un atac rapid foarte bun. Un oponent complicat. Nimic nu e uşor în fotbal. Sperăm ca şi eu, şi staff-ul, şi jucătorii să fim într-o zi inspirată şi să câştigăm acest meci. Sunt trei puncte importante şi sperăm să avem câştig de cauză, beneficiind şi de sprijinul publicului, a spus Gică Hagi, managerul tehnic al Farului.    

Mai jos urmăriţi şi ce au declarat despre meciul de mâine, pe lângă Gică Hagi, şi doi dintre jucătorii Farului, Andrei Artean şi Florin Purece. 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Farul Constanţa

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii