Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:15 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eurogolul contra lui Dinamo, prima sa reușită în Liga 1 Fundașul Radu Boboc, de la FC Viitorul, inclus în echipa ideală a etapei a 14-a

ro

31 Oct, 2019 00:00 2540 Marime text
Deși a pierdut în etapa a 14-a a Ligii 1, 2-3 în deplasare cu Dinamo (după ce a revenit de la 0-3), FC Viitorul a prins o poziție în echipa ideală a rundei, prin fundașul dreapta Radu Boboc.

În ciuda înfrângerii echipei sale, tânărul de 20 de ani, internațional de tineret al României, a făcut un meci foarte bun și a înscris golul doi al oaspeților, printr-o execuție demnă de Cristiano Ronaldo, foarfecă din careu. „Boboc a făcut un meci fantastic și a marcat un gol frumos“, l-a lăudat pe jucător Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul. Iar pe site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal, care a alcătuit echipa ideală, despre Boboc se spune:  „Tânărul fundaş al dobrogenilor a marcat primul său gol din carieră în Liga 1 cu o execuţie care candidează la cea mai frumoasă reuşită a etapei“. Echipa standard a rundei a 14-a este a fost: Rîmniceanu (FC Voluntari) - Boboc (FC Viitorul), Pițian (Chindia), Patriche (Academica), Panțîru (FCSB) - Olaru (Gaz Metan), Passaglia (Poli Iași), Filip (Dinamo), Sorescu (Dinamo) - Alibec (Astra), Fl. Coman (FCSB). Antrenor, Dusan Uhrin (Dinamo).

„A dominat întreg flancul drept“

Radu Boboc nu este însă la prima nominalizare în echipa etapei din acest sezon, în care a fost folosit în 13 dintre cele 14 partide disputate de FC Viitorul. A prins primul „11“ și în runda a noua, în care FC Viitorul i-a administrat prima înfrângere stagională fostului lider al clasamentului, Gaz Metan Mediaş (scor 4-1). Echipa etapei a cuprins atunci nu mai puțin de trei jucători de la formația de pe litoral: Radu Boboc (fundaș dreapta), Bogdan Ţîru (stoper) şi Gabriel Iancu (atacant). „Internaţionalul de tineret şi-a trecut în cont a doua pasă de gol din ediţia curentă. A dominat întreg flancul drept“, s-a arătat atunci pe site-ul LPF.

Pasă de gol în victoria cu Ucraina

Originar din Craiova, Radu Boboc a intrat în Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi“ în anul 2013. Tânărul fundaș a adunat peste 25 de prezențe pentru echipa de seniori a Viitorului, alături de care a câștigat Cupa și Supercupa României în sezonul 2018 / 2019. În această vară, Radu a participat la Campionatul European Under-21 din Italia cu reprezentativa de tineret a României, care a realizat o mare performanță, jucând semifinala! În Liga 1, Boboc a debutat pe 22 iulie 2018, în partida FC Viitorul - Dunărea Călărași 0-1. Iar acum a venit și primul gol în prima ligă. Și ce gol! În această lună, în victoria cu 3-0 a tineretului României cu Ucraina, din preliminariile Campionatului European din 2021, Boboc a fost titular și a evoluat tot meciul, pasând decisiv în minutul 75 pentru reușita de 1-0 a lui Moruțan. Fundașul Viitorului a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren.

A debutat la seniori într-un meci de Europa League      

În 2018, Radu Boboc a devenit campion al României cu juniorii A de la FC Viitorul, apoi a debutat la echipa de seniori într-un meci de Europa League şi în continuare în Liga 1. Au urmat evoluţiile foarte bune de la naţionala de tineret a României, alături de care s-a calificat la turneul final al Campionatului European. „Trăiesc un moment fericit al carierei mele. Sunt din ce în ce mai bun şi încep să prind meciuri ca titular la echipa mare a Viitorului. Mă bucură acest fapt şi sper să joc la fel în continuare, iar evoluţiile bune să mă recomande la echipa naţională. Sub tricolor a fost o perioadă foarte frumoasă. La selecţionată te duci mereu cu bucurie, mândrie şi onoare, ca să îmbraci tricoul României. Ne aşteaptă un Campionat European destul de greu, dar vrem să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor. Deja am produs rezultate foarte bune, iar lumea vrea mai mult“, declara în noiembrie 2018 Radu Boboc.

„La Viitorul, se face mereu performanţă“

Tot anul trecut, fundașul dreapta spune că a avut parte de o trecere dificilă de la juniori la seniori, dar a făcut faţă. „La Viitorul, se face mereu performanţă. Sunt mulţi jucători buni din Academie, dar şi care vin din afară. Sperăm să continuăm pe acelaşi drum şi să câştigăm meciuri, pentru că victoriile aduc victorii. Trecerea de la juniori la seniori a fost dificilă. Am venit de la un ritm nu foarte ridicat, pentru a evolua contra unor adversari cu experienţă. Am încercat să mă pregătesc cât mai bine. În cantonament am prins câteva meciuri care mi-au dat încredere. Sunt fericit că Mister mă foloseşte la meciuri. Ne bucurăm că am reuşit să scoatem rezultatele pe care ni le-am propus în ultimele deplasări. Obiectivele mele în continuare sunt să joc cât mai multe meciuri la Viitorul şi să fiu convocat la echipa naţională“, a mai spus Radu Boboc în 2018. Iar planurile i s-au împlinit!

Citatul care îl inspiră

Doiarul Viitorului, Radu Boboc (1,80 m / 75 kg) a mărturisit că locul său favorit din Constanța este portul Tomis, iar destinația favorită - Milano. Ca hobby-uri are filmele și jocurile video. Se dă în vânt după muzica rap, astfel că îi admiră pe Migos, Lil Baby, Gunna și Gucci Mane. Citatul care îl inspiră este: „Câștigătorii se concentrează pe a câștiga. Pierzătorii se concentrează pe câștigători”.

Sursa foto: Facebook (FC Viitorul)

Citește și:

FC Viitorul a susținut în această seară meciul din deplasare cu Dinamo București, din etapa a 14-a a Ligii 1 la fotbal (prima din returul sezonului regulat).

„Era ceva fantastic dacă și egalam“ Gică Hagi a trimis pe teren tinerii, iar FC Viitorul s-a apropiat pe tabelă de Dinamo (galerie foto)

România U21 a învins Ucraina, scor 3-0. Radu Boboc de la FC Viitorul, pasă decisivă

„Şi-a regăsit plăcerea de a juca fotbal“ Trei fotbalişti de la FC Viitorul, în echipa ideală a etapei a noua din Liga 1

„Trăiesc un moment fericit“ La 19 ani, Radu Boboc joacă în Liga 1 cu FC Viitorul şi s-a calificat la Campionatul European cu România
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii