Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:48 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Este un vis împlinit” Portarul Răzvan Nache, de la ACS Kinder Constanţa, convocat la o selecţie a Naţionalei

ro

03 Mar, 2021 00:00 3922 Marime text
  • Răzvan Nache este portarul titular al grupelor 2003 şi 2005 de la ACS Kinder Constanţa.
  • El va fi testat la lotul naţional în cadrul mai multor antrenamente şi într-un joc.
  • ACS Kinder a disputat, la Cumpăna, doup meciuri amicale cu Academica Clinceni.

Lotul naţional de fotbal Under-16 al României, alcătuit din jucători născuţi în anul 2005, derulează în perioada 7 - 10 martie a.c., la Centrul Național de Fotbal de la Buftea al Federaţiei Române de Fotbal, o acţiune de selecţie, la care a fost convocat şi portarul Răzvan Georgian Nache, de la ACS Kinder Constanţa.

Pe perioada mini-cantonamentului vor avea loc antrenamente, dar şi un joc de verificare, la finele cărora Răzvan Nache, portarul titular al grupelor 2003 şi 2005 de la ACS Kinder, speră să fie cooptat în lotul U-16 al României. „Este o reuşită mare pentru mine, mai ales la această vârstă. Pot să spun că este un vis împlinit. Mulţi copii îşi doresc să ajungă acolo. Sperăm să se reia cât mai repede competiţiile oficiale interne, pentru că pauza e foarte mare şi ne afectează”, a declarat Răzvan Nache.


Motivaţie şi pentru ceilalţi jucători

„Este o mândrie pentru noi. De mult aşteptăm momentul acesta, să avem un jucător convocat la lot. Trebuie să fie o motivaţie şi pentru ceilalţi jucători. Avem mare încredere în Răzvan, iar, odată ajuns acolo, sperăm să şi rămână. Trebuie să muncească din ce în ce mai mult”, a spus şi Doru Carali, antrenor la grupa 2005 de la Kinder. „Atât pentru club, cât şi pentru cei doi antrenori, Gică Mina şi Doru Carali, este o bucurie mare că avem un jucător la lot. Lucrez de patru - cinci ani cu Răzvan. Îl cunosc de mult timp. L-am crescut de mic. Sper să rămână acolo, să muncească, să fie un băiat serios. Îi urez să aibă şi mai multe convocări şi să demonstreze că va ajunge portar”, a spus şi Gică Mina.
 

Amicale cu Academica Clinceni

Grupele de juniori 2003 (antrenori, Ion Barbu şi Gică Mina; preparator fizic, Gheorghe Avram) şi 2005 (antrenori, Doru Carali şi Gică Mina; preparator fizic, Gheorghe Avram) de la ACS Kinder Constanţa (preşedinte, George Nache) au disputat, pe terenul sintetic al stadionului din Complexul Sportiv „Centenar 2018” din Cumpăna, amicale cu echipele de la Academica Clinceni. În ambele întâlniri s-au impus oaspeţii, cu 3-0 la 2005 şi cu 2-0 la 2003.

Pentru ACS Kinder 2005 au evoluat din primul minut Nache - T. Mocanu, Pilici, Drăgan, Nistor - Creţu, Chiriţă - Câniparu, Crantea, Urdea - Oancea. Au mai jucat: Vişinoaia, Milotin, Căpăţână, Trifan, Tănase şi Adam. „11”-le de start al ACS Kinder 2003 a fost: Nache - Leţu, Ciofu, Stoica, Puiu - Florea, Rotar - Lenu, Vătămănuţă, Stan - Carp. Au mai evoluat: C. Mocanu şi Omer (portari), Budeanu, Oancea, Dumitru, Pătru şi Valodi.

În secţiunea Galerie Foto a acestui articol găsiţi mai multe imagini de la cele două amicale.

Sursa foto: Facebook (Kinder Constanţa)



Citeşte şi:

ACS Kinder Constanţa încheie stagiul de la Govora. Victorii categorice cu CSM Rm. Vâlcea

Constanţa. Dumitru, Costin şi Dimitris!
A treia generaţie de fotbalişti în familia Caraman. După doi atacanţi, a urmat un portar! (galerie foto)


George Nache - „Sunt mândru de voi!“
Moş Crăciun a venit şi la micii fotbalişti de la AS Kinder Constanţa (galerie foto)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii