Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:48 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Este paralizat din anul 2006 Un fost concurent la „Românii au talent” a tras la ţintă din scaunul cu rotile (galerie foto)

ro

13 Feb, 2014 00:00 3025 Marime text
danut miricaPeste 20 de sportivi cu handicap au participat, ieri, la Constanţa, la concursul de tir cu arcul, organizat de Asociaţia Judeţeană a Sportului pentru Persoane cu Handicap, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret şi cu implicarea voluntarilor de la Civicus Voluntaris şi de la Fundaţia Arka. Suportul logistic a fost asigurat de Aktiv Club Bucureşti. Competiţia s-a desfăşurat la sala de la Complexul Sportiv „Tomis”, iar participanţi au fost atât din Constanţa, cât şi din judeţele Ialomiţa şi Galaţi. La final, clasamentul primilor trei a arătat în felul următor: 1. Marian Rujanschi, 2. Sergiu Grigore, 3. Dănuţ Mirică. Restul sportivilor care au participat la concursul de ieri au primit diplome de participare. „Această întrecere a deschis anul competiţional 2014 al AJSPH Constanţa. A fost o nouă provocare pentru membrii noştri, persoane cu diferite afecţiuni neuro-motorii, sportivi paralimpici, care au luat poziţie în faţa ţintelor. Competiţia s-a desfăşurat foarte bine, le-a plăcut tuturor participanţilor şi cred că o vom repeta”, a declarat Ion Gembăşanu, preşedintele AJSPH Constanţa.
 
Învingător, nu învins
 
Dănuţ Mirică este un cântăreţ de hip-hop, care a concurat şi la show-ul „Românii au talent”. Tânărul de 27 de ani a rămas paralizat la vârsta de 20 de ani, în urma unui accident auto, dar a continuat să cânte şi în scaunul cu rotile, sub numele de scenă „Da’ Cruz”. În paralel, a devenit membru al AJSPH Constanţa, iar în scurt timp s-a impus ca unul dintre oamenii de bază ai echipei de baschet. „Am avut nebunia de a continua cu hip-hop-ul şi în cărucior. Am vrut să arăt că sunt un învingător, nu un învins”, a declarat Dănuţ, care, în anul 2008, pe 12 decembrie, la exact doi ani de la cumplitul accident de maşină, a scos prin forţe proprii, nu la o casă de discuri, un album, „Am fost plecat”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii