Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:15 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eliminaţi din Liga Campionilor De ce nu a jucat Carlo Casap în meciul FC Viitorul - FK Pribram

ro

27 Nov, 2015 00:00 1597 Marime text

Campioana României la Under-19, FC Viitorul, a ratat calificarea în play-off-ul Youth League (Liga Campionilor pentru tineret), după ce a remizat, 0-0, pe teren propriu cu echipa FK Pribram, din Cehia, în manşa secundă a turului II al competiţiei. 
 
FK Pribram merge mai departe cu scorul general de 2-0, graţie victoriei cu acest scor din primul meci. „Suntem trişti, am încercat să dezvoltăm jocul, dar n-am reuşit ce am lucrat la antrenamente. Ne-a lipsit ultima pasă. Nu am reuşit să aducem mingea în faţa porţii şi am fost deficitari şi la şuturi. Cred că nu prea am arătat spiritul nostru de învingători. Casap nu a jucat, întrucât la ultimele două antrenamente a simţit o uşoară contractură şi nu am riscat cu el. Sperăm să învăţăm din aceste meciuri. În tur, am pierdut pe nedrept, pentru că am arătat fotbal. Evoluţia din Liga Campionilor pentru tineret a fost benefică pentru noi, o experienţă în plus. Putem face o evaluare a posibilităţilor noastre actuale mult mai bună decât în urma jocurilor din campionat“, a declarat Vasile Mănăilă, antrenorul FC Viitorul.

FK Pribram a ratat un penalty 

Gazdele au folosit jucătorii: Tordai - Căpuşă (59 Manole), Nedelcu, Iacob, Rusu (77 Grecu) - Cicâldău, Marin, Dumitrescu - Ciobanu, C. Ene (46 Drăguş), Măţan. Echipa cehă (antrenor, Petr Janota) a jucat cu: Jedlicka - Makos, Chalus, Holy, Ruzek - Hlavaty (90+4 Brizdala), Kvet, Januska - Srain (78 Cervenak), Ayong, Lanka (90+2 Boucek). În minutul 86, Pribram a ratat un penalty, prin Januska, care a trimis pe lângă poartă. Două minute mai târziu, Cicâldău a reluat peste poarta goală din 6 metri, iar o ratare asemănătoare a avut şi Drăguş, în minutul 84. O fază controversată s-a petrecut în minutul 66, când un apărător al oaspeţilor a jucat mingea cu mâna în propriul careu, dar centralul Fran Jovic nu a acordat penalty. FC Viitorul a mai irosit ocazii de-a lungul partidei, iar prima situaţie a lui Pribram a venit în minutul 84, atunci când Hlavaty a trimis pe lângă din poziţie ideală.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii