Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:43 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elevii lui Tibor Selymeş încep timoraţi meciurile cu echipele tari ale Ligii 1 Cele două feţe ale Săgeţii Năvodari

ro

09 Nov, 2013 00:00 1844 Marime text
Nou promovata în Liga 1 Săgeata Năvodari a pierdut cu 3-4 meciul de la Constanța, din etapa a 14-a a Ligii 1, contra echipei Astra Giurgiu, care a condus cu 4-0 în minutul 27! Elevii lui Tibor Selymeş au avut o revenire spectaculoasă şi puteau să şi egaleze. „Am început cum nu se poate mai prost: 4-0 pentru adversari în minutul 27. Am făcut două sau trei cadouri. Într-o asemenea situaţie, o echipă ca Astra te taxează imediat. Am luat două goluri când Muzac s-a accidentat şi era ieşit pe tuşă. Un gol l-am luat dintr-un fault clar care nu s-a dat. La pauză le-am zis jucătorilor să încercăm să jucăm şi noi şi să le punem probleme. Am reuşit, dar nu am putut întoarce scorul, diferenţa a fost prea mare. Echipa a avut tăria să-şi revină şi chiar am avut momente când puteam egala.

I-am pus probleme mari de tot adversarei în a doua repriză. Astra nu mai putea să alerge. E greu pentru noi, care nu avem experienţă la nivelul Ligii 1, să jucăm cu formaţii precum Astra, Pandurii, Steaua sau Petrolul. Începem timoraţi, dar apoi, în repriza a doua, ne revenim, aşa cum s-a întâmplat cu Petrolul şi acum cu Astra. De acum înainte, o să începem meciul de la 0-3. Care este adevărata faţă a echipei? Şi cea de la 0-4 şi cea de la 3-4. Ăştia suntem, aşa am jucat la patru - cinci meciuri. Din păcate, facem gafe prea mari. Cu Astra au greşit şi jucători la care nu mă aşteptam, precum Leo (n.r. Panagopoulos) şi Mera. Lui Ousmane (n.r. NDoye) i-a prins bine că l-am ţinut pe bancă, după ultimele trei partide. Ăsta este Ousmane pe care trebuie să-l avem noi la echipă. Vieru a debutat, la început a fost un pic mai timorat, dar apoi şi-a dat drumul la joc. Ne-am pus la punct fizic, să domini Astra în halul ăsta nu e uşor. Ne lipseşte însă experienţa, pe care nu o pot antrena şi nici nu le-o pot da eu, va veni cu timpul”, a declarat Tibor Selymeş. 

„O victorie cu gust amar”

De cealaltă parte, lui Daniel Isăilă, antrenorul Astrei, nu i-a priit deloc ce s-a întâmplat pe stadionul „Farul”. „A fost o victorie a noastră cu gust amar, un meci pe care trebuia să-l controlăm fără emoţii. Am avut 4-0 şi ne-am creat alte situaţii de a marca. Le-am tratat însă cu superficialitate şi le-am ratat nepermis. Am încasat copilăreşte primele două goluri. Mă îngrijorează că, pentru o echipă cu pretenţii la obiective măreţe, primim goluri cu prea mare uşurinţă. S-a cunoscut şi o stare de oboseală. Adversarii noştri au fost mai proaspeţi, au avut două zile de odihnă în plus. În 12 zile am jucat patru partide. Nu este uşor, dar nici nu e o scuză. În loc să terminăm partida en-fanfare, am suferit. La pauză, le-am spus jucătorilor să reintre concentraţi ca şi când scorul ar fi fost 0-0. N-am ştiut să gestionăm bine jocul şi am pierdut uşor multe mingi. N-am avut o posesie bună. Însă, până la urmă, importantă e victoria”, a arătat Isăilă.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii