Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:49 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eduard Chelariu - Samo Petje, în Austria Dumitru Ţopai, Mădălin Crăciunică şi Ozel Mustafa luptă în galele de la Festivalul Superkombat

ro

16 Sep, 2017 00:00 7771 Marime text
În cadrul Festivalului Superkombat, care se desfăşoară, în acest weekend, în Bucureşti, la Romexpo, au fost programate şi două gale pe reguli K-1. În gala New Heroes, de sâmbătă, luptă şi constănţeanul Ozel Mustafa, care-l întâlneşte la categoria 77 kg pe românul Andrei Bălici. Duminică, în gala mare, World Grand Prix, vor urca în ring, contra unor luptători străini, şi constănţeanul Mădălin Crăciunică, dar şi Dumitru Ţopai, originar din Mangalia. Acesta se pregăteşte însă la Bucureşti, la clubul lui Ciprian Sora, pe care-l şi reprezintă în competiţii. La categoria 71 kg, Crăciunică se duelează cu bulgarul Bogdan Shumarov, iar la categoria 86 kg Ţopai îl are ca adversar pe Ivo Zednicek, din Cehia.
 
La Festivalul Superkombat se va anunţa şi deschiderea sălii Sharks Gym Constanţa, în colaborare cu Superkombat. Pe 21 octombrie, un alt luptător constănţean, Eduard Chelariu, va susţine un meci în Austria, contra slovenului Samo Petje. „După cum spuneam, Sharks Gym Constanţa promovează sportivii săi în cele mai mari organizaţii de kickboxing din lume! Pe data de 21 octombrie, luptătorul clubului Sharks Gym Constanţa şi al consacratului circuit Superkombat Eduard Chelariu va lupta într-un superfight cu campionul mondial Final Fight Championship Samo Petje. Lupta va avea loc în Austria, la Linz, iar cap de afiş va fi celebrul Robin Van Roosmalen“, a precizat luptătorul Alex Filip.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa şi Facebook 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii