Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:34 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Echipa lui Hagi a urcat pe locul trei Ianis Hagi, decisiv din nou pentru FC Viitorul. Victorie venită pe final cu Poli Iași

ro

11 May, 2018 23:53 2394 Marime text
FC Viitorul a câștigat cu 1-0 (0-0) meciul de pe teren propriu din această seară cu Poli Iași, din etapa a noua (penultima) din turneul play-off al Ligii 1.

Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 84 de Ianis Hagi, cu un șut din afara careului.

Poli Iași a jucat în zece oameni încă din minutul 9, după ce Mihăescu a primit roșu pentru un fault dur la Ianis.

Viitorul s-a instalat din start la cârma jocului, cu același joc de posesie care i-a obligat pe adversari să se retragă în preajma propriului careu. Gavra, în minutul 20 - şut din careu deviat de portar în bară, iar apoi Voduț în minutul 33 - reluare cu capul pe lângă poartă din 6 metri, au avut cele mai bune situații de a înscrie.

Viitorul şi-a creat ocazii importante şi în repriza secundă, iar scorul a fost deschis în minutul 84 de Ianis Hagi, cu un şut de la 20 de metri, care a stabilit şi scorul final, 1-0.

Înaintea meciului, la ieșirea echipelor pe teren, jucătorii de la FC Viitorul au afișat un banner umanitar, în sprijinul unei fetițe în vârstă de doar 4 ani, diagnosticată cu amiotrofie spinală musculară de tip 3. 

În urma acestei victorii, FC Viitorul a urcat pe locul trei în clasamentul intermediar.

FC Viitorul (manager tehnic, Gică Hagi) a jucat cu: Buzbuchi - Hodorogea (79 Casap), Mladen, De Nooijer - Lima (62 A. Ciobanu), Cicâldău, Vână, Cr. Ganea - Gavra (80 D. Dumitrescu), Voduţ, I. Hagi.

Echipa lui Poli Iași (antrenor, Flavius Stoican) a fost: Koșelev - Bosoi, Jagodinskis, Frăsinescu, Panţîru – Danale (57 Chelaru), Cioinac, Mihăescu, Ştefănescu (57 An. Cristea) - Zaharia (84 Vlădeanu), Kizito.

Celelalte meciuri ale etapei se joacă astfel: Astra Giurgiu - CFR Cluj (duminică, 13 mai, de la ora 21.30) și CSU Craiova - FCSB (luni, 14 mai, de la ora 20.45).

Clasament: 1. CFR Cluj - 44p, 2. FCSB - 43p, 3. FC Viitorul - 35p (13-10), 4. CSU Craiova - 35p (8-8), 5. Astra - 33p, 6. Poli Iași - 24p.
În etapa viitoare, ultima din campionat, FC Viitorul va evolua în deplasare cu CFR Cluj, duminică, 20 mai, de la ora 20.45.

Sursa foto: Facebook (Academia Hagi)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii