Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:23 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Durere fără margini - şi-a înmormântat şi soţul, şi unicul copil S-au împlinit şapte ani de la moartea ziaristului Gabriel Milcescu (galerie foto)

ro

07 Jul, 2014 00:00 2939 Marime text
S-au împlinit şapte ani de când s-a stins din viaţă ziaristul constănţean Gabriel Milcescu. Acesta activa la „Cuget Liber“ şi se consacrase ca jurnalist de sport, deşi, de-a lungul anilor, a scris, la fel de bine, şi pe alte domenii. Destinul nemilos a făcut însă ca, la doar o lună după ce a împlinit 50 de ani, Gabi, cum îi spuneau apropiaţii, să urce la ceruri, răpit de o boală incurabilă. Gabriel Milcescu s-a născut pe 1 iunie 1957, iar la „Cuget Liber“ şi-a desfăşurat - în jur de 25 de ani (de la începutul anilor '90 şi până la moarte) - cea mai mare parte a activităţii profesionale. Binecunoscut, apreciat şi îndrăgit în peisajul sportului constănţean, dar nu numai, Gabi era şi crainic la Sala Sporturilor, la meciurile de handbal. Moartea sa i-a sfâşiat inima de durere mamei sale, Eleonora, care a primit de la viaţă două lovituri crunte: şi-a înmormântat soţul, Boris, iar, peste ani, şi unicul copil, Gabi. În prezent, tanti Norica are 86 de ani, iar de şapte ani încoace plânge zi de zi de dorul băiatului ei.
 
Născut la Constanţa, Gabriel Milcescu a urmat cursurile Şcolii Generale nr. 28 şi ale Liceului nr. 3 „Ovidius“, după care a absolvit Facultatea de Învăţământ Tehnic şi Pedagogic, secţia Limba rusă - limba engleză, a Institutului de Învăţământ Superior Constanţa. Înainte de a fi jurnalist, a mai lucrat în învăţământ (ca profesor - la Ciobanu, iar apoi la Constanţa), dar şi la ICH (Întreprinderea de Construcţii Hidrotehnice). Era un om cult, un bun profesionist şi un suflet ales, sensibil, comunicativ şi săritor. Avea darul de a se face foarte uşor plăcut de către cei din jur. Dispariţia sa nedreaptă a lăsat un mare gol în presa de sport constănţeană şi în inimile celor care l-au iubit şi l-au îndrăgit.
 
Sursa foto: Arhiva personală Eleonora Milcescu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Ghiuli 08 Jul, 2014 00:04 Felicitări pentru articol.