Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:34 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

După ce a abandonat în finală la Toronto, Simona Halep speră să poată juca la Cincinnati

ro

18 Aug, 2015 00:00 1208 Marime text
Cea mai bună jucătoare de tenis din România, constănţeanca Simona Halep, nu a putut duce până la capăt finala turneului de la Toronto, în care a întâlnit-o pe elveţianca Belinda Bencic (locul 20 WTA).

Din pricina problemelor medicale, a treia tenismenă a lumii şi cap de serie numărul doi în Canada a fost nevoită să abandoneze în setul trei, cel decisiv, la scorul de 6-7, 7-6, 0-3, după ce din joc se scurseseră două ore şi jumătate. „Îmi pare rău că nu am continuat. Efectiv nu mai puteam. M-am confruntat cu dureri musculare în setul întâi, după care am avut probleme la genunchi, crampe stomacale şi ameţeli. Faptul că, în aceste condiţii, am reuşit să câştig setul secund e o realizare. Ar fi trebuit să închei meciul ceva mai devreme. Am continuat probabil pentru fani, care m-au susţinut exemplar“, a declarat Simona Halep, care, pentru finala de la Rogers Cup, a primit 227.640 de dolari şi 585 de puncte WTA.

Se menţine pe locul trei

Constănţeanca de 23 de ani se menţine pe locul trei în ierarhia mondială, dar a redus la 490 de puncte (5.546 - 6.036) distanţa care o desparte de poziţia secundă, ocupată de rusoaica Maria Şarapova. Simona are şanse să urce chiar pe doi, în cazul unui parcurs deosebit la următorul turneu, cel de la Cincinnati, la care participarea sportivei din România este totuşi cu semnul întrebării, din pricina problemelor medicale de la Toronto. „Vreau să joc şi la Cincinnati, având în vedere că ar urma să debutez din turul doi şi aş avea mai mult timp la dispoziţie pentru refacere. După Cincinnati, pentru mine urmează New Haven şi US Open“, a mai spus Simona Halep. În ce-l priveşte pe constănţeanul Horia Tecău, acesta se menţine pe locul cinci în clasamentul ATP de dublu, cu 6.780 de puncte.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii