Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:55 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"Dulaul" a fost dresat in vechea cusca

ro

24 Mar, 2003 00:00 605 Marime text

FC Farul Constanta - Ceahlaul Piatra Neamt 4-2 (3-0)

Antrenorul Ion Marin i-a dat o adevarata lectie de fotbal predecesorului sau de pe banca Farului, Viorel Hizo, venit cu Ceahlaul la Constanta sa se razbune pentru demiterea din iarna. Iar asa cum spunea la conferinta de presa dinaintea meciului, faptul ca Hizo ii cunoaste pe fotbalistii "alb-albastri" s-a dovedit a fi o arma cu doua taisuri. Asta pentru ca "Sapaliga" a mizat pe jucatori pe care Hizo nu-i prea agrea in perioada cand avea "puterea". Pe partea dreapta, Balan si Zicu, rezerve de lux pe timpul "Dulaului", ajutati excelent de Badescu, l-au ridiculizat de multe ori pe Domsa, schimbat de Hizo destul de devreme, in minutul 20, cu Nohai. Acelasi Zicu, atunci cand pendula pe partea stanga, ii "ascundea" mingea lui Purica, dovedindu-se un mare virtuoz in manevrarea balonului pe spatii mici. Alaturi de el, Usurelu, un alt "exilat" al lui Hizo, nu a facut rabat de la efort, dovedindu-se a fi omul cu "sapte plamani" al echipei, in timp ce L. Mihai a alergat ca-n vremurile bune. Iar achizitiile, Pascovici - de netrecut in aparare, alaturi de I. Barbu si Schiopu - si Thiandoum, au completat lectia de "dresaj" predata "Dulaului".Veniti dupa victoria cu Dinamo, nemtenii au inceput prost partida, fiind condusi cu 3-0 dupa numai 32 de minute. Balan (4) si Usurelu (6) au deschis "balul" ocaziilor constantene la poarta lui Covrig, pentru ca L. Mihai (7) sa reia cu bolta spre poarta centrarea lui Badescu. Mingea a intrat in poarta fara a atinge solul, insa asistentul Muresan a indicat mijlocul terenului. 1-0, iar tribuna exulta. Farul a prins "aripi", iar la o centrare lunga in careu Pascovici i-a trimis cu capul lui Barbu, care a impins mingea in poarta. La 2-0 in minutul 14, Ceahlaul era in corzi, numai bine pentru constanteni sa-si permita sa joace degajat. Aceasta eliberare i-a oferit ocazia lui Zicu (32) sa reia in plasa o centrare a lui Chirea, dupa ce a facut in prealabil un stop pe piept. Iar machedonul, care-si pusese amprenta si asupra victoriei cu Gloria marcand doua goluri, a primit aplauzele spectatorilor. Reusea astfel sa le indeplineasca cererea: "Zicu - gol! Zicu, da-ne gol!". Ceahlaul a avut o replica palida destul de tarziu, cand Solomon (35) a sutat din interiorul careului, Curca scotand in corner, iar Botez (45+1) a trimis de la 17-18 m putin pe langa poarta. La reluare, Farul a iesit cu lectia de conservare a rezultatului bine invatata. L. Mihai (46) si Usurelu (50) au incercat golul patru, in timp ce Ceahlaul a amenintat cu suturi de la distanta. "Bomba" de la 35 m a nou intratului T. Serban (55) a atins incheietura barelor portii lui Curca, pentru ca acelasi jucator sa puncteze din lovitura libera de la 20 m cu un nou sut la vinclu in minutul 82. Tot la vinclu a trimis si M. Ionescu (84) o "torpila" de la 25 m, relansand partida. Pentru putin timp insa, Cristocea a impins in poarta mingea respinsa de Covrig la sutul lui Thiandoum, sut precedat de doua driblinguri fine ale atacantului senegalez. Scor final 4-2, iar Farul arata parca altceva de la venirea lui I. Marin, reusind a treia victorie consecutiva.FC Farul: Curca - Balan, I. Barbu (62 D. Munteanu), Schiopu, Pascovici, Senin - Badescu, Zicu (73 Cristocea), Usurelu - Chirea (78 Thiandoum), L. Mihai. Antrenor: Ion Marin.Ceahlaul: Covrig - Purica, Alistar (52 Goian), M. Ionescu, Luput, Domsa (20 Nohai) - Brujan, Botez (46 T. Serban), Solomon - Nemtanu, Axinia. Antrenor: Viorel Hizo.Cartonase galbene: Barbu (40), Chirea (56), Usurelu (68, 89), Zicu (73).Cartonas rosu: Usurelu (89).Arbitri: Sorin Altmayer - Ioan Muresan, Cristian Nica - Vasile Bratu.Observatori: Mircea Cezar Ionescu, George Ionescu.

La finalul partidei, presedintele Ceahlaului, Gheorghe Stefan, si antrenorul Viorel Hizo au alergat spre centrul terenului pentru a cere socoteala brigazii de arbitri, ei fiind indepartati cu greu de fortele de ordine * La conferinta de presa, Hizo a declarat ca nu stie sigur daca la primul gol farist mingea a intrat in poarta si ca al patrulea a fost marcat dintr-un ofsaid. De asemenea, el a reclamat neacordarea unui penalty in minutul 65 * La fiecare gol marcat, jucatorii constanteni s-au indreptat cu totii catre Ion Marin pentru a-l imbratisa, vrand sa-i lase de inteles lui Hizo ca pe el nu l-au agreat. Ba mai mult, Zicu a sarit calul, iar la golul marcat de el s-a dus direct la "Dulau" si l-a injurat, observatorul trecand in raport acest aspect. "Nu-i permit unui mucos sa ma injure. Are carentele educationale care il tin la Farul, si nu la Dinamo", a spus Hizo. * La golul marcat, Cristocea, pentru a doua oara rezerva in acest retur, s-a indreptat spre marginea terenului, unde l-a luat in brate pe secundul Cristian Camui. In timp ce se retragea pe teren, pe Cristocea l-a bufnit plansul * Pe 25 martie, Ion Marin va implini 48 de ani. "Le multumesc baietilor pentru victorie. In felul acesta imi voi petrece ziua de nastere in liniste", a spus tehnicianul.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii