Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:57 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două variante de program în Liga a 2-a - cu „marinari” şi fără „marinari” „Farul a devenit un cuvânt atât de fragil, încât, dacă-l rosteşti puţin mai tare, poate dispărea!”

ro

15 Aug, 2013 00:00 1456 Marime text
Deşi s-a înscris în Liga a 2-a, FC Farul este în pericol să nu înceapă campionatul. Clubul funcţionează actualmente în regim de avarie, cât să nu moară, după cum a declarat Giani Nedelcu, patronul Farului, care a mai spus că nu poate plăti singur insolvenţa. Aceasta are termen scadent la începutul lunii viitoare, când este programat şi recursul Farului la hotărârea Tribunalului Constanţa, care a dispus demararea procedurii falimentului la club. În situaţia în care Nedelcu nu va găsi sprijin financiar, clubul se va închide. Până atunci, „marinarii” şi-au aflat ieri adversarele din seria întâi a campionatului. Cele două serii au fost stabilite în şedinţa Comitetului Executiv.
S-au înscris 25 de echipe, o serie (cea a Farului) urmând a avea 13 formaţii, iar una 12. Iată cele două serii: 1 - Rapid Bucureşti, CSMS Iaşi, CF Brăila, FC Clinceni (fosta ACS Buftea), Unirea Slobozia, Dunărea Galaţi, Sportul Studenţesc, Rapid CFR Suceava, Farul, ACS Berceni, Gloria Buzău, SC Bacău, Unirea Tărlungeni; 2 - Gloria Bistriţa,  CSM Rm. Vâlcea (fosta Damila Măciuca), UTA, ASA Tg. Mureş (fosta FCM Tg. Mureş), CSM Reşiţa (fosta CSM Rm. Vâlcea), Alro Slatina, FC Bihor, CS Mioveni, CS U Craiova, FC U Craiova, Olimpia Satu Mare, Minerul Motru. Cinci echipe nu s-au înscris pentru sezonul 2013/2014 al Ligii a 2-a: FC Argeş, CS Otopeni, Delta Tulcea, CS Severin şi Luceafărul Oradea. Deşi retrogradată în Liga a 3-a, Chindia Târgovişte putea rămâne în Liga a 2-a, ca a 13-a formaţie din seria secundă, însă a refuzat invitaţia Federaţiei, astfel că va juca în eşalonul trei.
Sistemul de desfăşurare este sezon regulat, urmat de play-off (primele şase clasate, din care vor promova primele două) şi play-out (ultimele şase). În seria Farului, care are 13 echipe, ultima clasată ar urma să retrogradeze direct. Sunt semnale însă că vor rămâne totuşi 12 formaţii, în urma renunţării sigure Sportului. La Federaţie însă Farul este privită ca echipa cu cea mai grea situaţie, astfel că s-a luat în calcul neparticiparea „marinarilor”, făcându-se două variante de program: unul cu Farul şi unul fără Farul. Dacă vor reuşi să supravieţuiască, „marinarii” vor juca astfel: etapa 1 - în deplasare cu Buzău, 2 - acasă cu Tărlungeni, 3 - cu Bacău (d), 4 - cu Brăila (a), 5 - cu Clineci (d), 6 - cu Iaşi (a), 7 - cu Slobozia (d), 8 - cu Rapid (d), 9 - rundă liberă, 10 - cu Sportul (d), 11 - cu Suceava (a), 12 - cu Galaţi (d), 13 - cu Berceni (a). Două dintre runde sunt intermediare şi se vor juca pe 9 octombrie şi 6 noiembrie. Conform acestei programări, Farul va întâlni în primele trei etape numai nou-promovate.

Cine a mai plecat

„Este o serie mult mai grea ca în sezonul trecut, cu echipe puternice, precum Iaşi, Rapid, Clinceni, Slobozia, Galaţi, Berceni, Buzău, Brăila. În plus, noi am slăbit. Sperăm însă că ne vom întări lotul în perioada următoare”, a declarat antrenorul Farului, Ion Răuţă. La antrenamentul de ieri au participat 20 de jucători, din grupul din ultima vreme plecând Vişan Creţu, Coconaşu, Stroe şi Răvoiu, dar venind Nicu Creţu. Aflat la lotul național Under-19 al României, care a pierdut cu 0-4 meciul amical de la Galați cu Danemarca, fundașul dreapta al Farului, Robert Băjan, a jucat din minutul 74, fiind introdus pe teren în locul lui Mihai Bălașa. Patronul Giani Nedelcu le-a achitat jucătorilor un salariu, iar o parte din banii restanţi a primit şi antrenorul Răuţă. Sâmbătă, Farul ar fi trebuit să dispute un meci amical, dar, după toate probabilităţile, acesta nu va mai avea loc. „La ora aceasta, nu avem un număr suficient de jucători pentru un amical reuşit. În plus, e şi problema adversarului. Ar fi o echipă de Liga a 4-a, dar nu ştiu ce relevanţă are ca, la mijlocul pregătirii, să întâlnim o formaţie de la acest nivel. Ne-ar trebui un adversar mai tare, care să ne arate unde ne aflăm cu pregătirea. Aşa, mai bine facem antrenament”, a spus Ion Răuţă.

În faţa cui îşi scoate pălăria Tănasă

Şi preşedintele Neculai Tănasă admite că seria este foarte grea şi că, dacă vor reuşi să înceapă campionatul, constănţenii vor avea o misiune mai dificilă ca în sezonul trecut. „Spre deosebire de noi, mai toate echipele s-au întărit în ce priveşte lotul şi sunt mai bine organizate, au efectuat pregătire centralizată şi au stabilitată financiară. La Farul altfel stăteau lucrurile dacă se puteau implica cei de la Consiliul Judeţean. Reprezentanţii săi au avut toată disponibilitatea, însă, după cum se ştie, nu s-a putut din cauza acelei hârtii magice. Farul Constanţa a devenit un cuvânt atât de fragil, încât, dacă-l rosteşti puţin mai tare, poate dispărea. Fără un sprijin din partea cuiva, ne va fi foarte greu. Însă, eu sper că lucrurile se vor îndrepta. Clubul face parte din patrimoniul Constanţei. Nu poate dispărea cu una, cu două. Remarc şi sacrificiul jucătorilor, care au dat dovadă de caracter. Jos pălăria în faţa lor!”, a arătat Neculai Tănasă. 

Suporterii donează sânge și bani pentru Farul

După ce au vărsat în contul clubului suma de 1.145 de lei, adunată din banii lor, suporterii continuă campania de strângere de fonduri pentru Farul. De asemenea, au înfiinţat o pagină pe Facebook, „Nouă ne pasă de Farul”, sub motto-ul „Nu vorbele arată cine suntem, ci faptele”. „Clubul fanion al Dobrogei este în pericol de desființare, iar noi, cei mai fideli suporteri ai acestei echipe, facem un apel la toți oamenii din oraș să ne ajute să salvăm clubul”, au scris fanii pe Facebook. Mâine dimineață, suporterii vor merge să doneze sânge, iar ce obțin în urma acestei acțiuni vor da la club. Printre cei care vor răspunde prezent se numără și Sorin Mihăilescu, deși are o sănătate fragilă, în urma celor trei zile de grevă a foamei. Tot mâine, fanii vor depune alți bani în contul Farului, pentru insolvență. Cei care doresc pot depune sume în contul RO 52 BTRL 0140 1205 2157 49XX, deschis la Banca Transilvania.

Seria lui Callatis 2012 Mangalia     

Ieri, în Comitetul Executiv al FRF, s-au stabilit şi cele şase de Liga a III-a, stabilite conform criteriului geografic. Seria a doua cuprinde echipele: ACS Callatis 2012 Mangalia, Conpet Cireşu, CS Afumaţi, CS Ştefăneşti, Dunărea Călăraşi, FC Voluntari, Gloria Popeşti Leordeni, Oţelul II Galaţi, Progresul Cernica, Rapid Feteşti, Sporting Liești şi Viitorul Axintele.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii