Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:59 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două meciuri, unul după altul, la Timişoara. Primul e astăzi SSC Farul, în faţa unei premiere în acest campionat

ro

28 Nov, 2018 00:00 2704 Marime text
Ieşită din zona retrogradării după victoria de la Constanţa cu Dacia Unirea Brăila, scor 2-0, nou promovata în Liga a 2-a SSC Farul dispută în această săptămână două meciuri la Timişoara. Primul este miercuri, 28 noiembrie, de la ora 17.00, cu Ripensia, în etapa a 19-a, urmat de cel de sâmbătă, 1 decembrie, de la ora 14.00, din runda a 20-a (prima din retur), cu ACS Poli.
Aflată pe locul 14, cu 19 puncte, echipa de pe litoral speră să dea lovitura în oraşul de pe Bega şi să spargă gheaţa în acest campionat în ce priveşte victoriile pe teren străin, unde a obţinut până acum doar un punct, după remiza (2-2) de la Bacău, în care a marcat golul egalizator in extremis, în prelungiri! În deplasare, SSC Farul a disputat opt partide şi, în afară de acel egal, a pierdut restul de şapte partide, golaverajul pe teren străin fiind 9-23. Ripensia e pe locul 17, cu 16 puncte, în vreme ce ACS Poli e ultima în ierarhie, cu numai şase puncte.
 
„Ne aşteaptă o săptămână foarte grea, cu două jocuri extrem de importante la Timişoara. Trebuie să fim pregătiţi 100%, pentru a încerca să scoatem şi de acolo rezultate cât se poate de bune. Din păcate, pe teren străin nu prea am adunat puncte. Am scos doar un rezultat de egalitate la Bacău, în prelungirile meciului. Ar fi momentul să încercăm să dăm şi noi o lovitură în deplasare. Ripensia Timişoara e în luptă directă cu noi. Trebuie să tratăm serios şi partida cu ACS Poli Timişoara. Chiar dacă are numai şase puncte, dispune de jucători foarte valoroşi şi ne va fi greu“, a declarat Petre Grigoraş, antrenorul principal al SSC Farul.
 
În disputa cu Ripensia, la SSC Farul nu va juca sigur Momodou (suspendat), iar Yeboah Twumasi, accidentat în meciul precedent, are pauză de la antrenamente până astăzi.
 
Twumasi a fost inclus însă în lotul SSC Farul pentru cele două partide din această săptămână. Pentru deplasarea la Timişoara, delegaţia constănţeană a părăsit Constanţa luni seară, mergând întâi la Bucureşti, de unde, ieri dimineaţă, a plecat cu avionul spre oraşul de pe Bega. După meciul de miercuri, SSC Farul rămâne la Timişoara, urmând a reveni acasă după partida de sâmbătă. „Abordăm ambele jocuri la victorie. E cazul să câştigăm şi noi în deplasare, cu atât mai mult cu cât străbatem o perioadă favorabilă“, a spus Marcel Lică, preşedintele executiv al SSC Farul.
 
Deschisă, ieri, de meciul Academica Clinceni - Petrolul Ploieşti 2-1, etapa a 19-a a Ligii a 2-a mai programează, în afară de Ripensia Timişoara - SSC Farul, confruntările: astăzi - CS Baloteşti - Aerostar Bacău (ora 11.00), ACS Poli Timişoara - Daco-Getica Bucureşti (ora 14.00), UTA - CS Mioveni (ora 14.00), Dacia Unirea Brăila - Luceafărul Oradea (ora 14.00), Sportul Snagov - FC Argeş (ora 14.00), Pandurii Tg. Jiu - U Cluj (ora 14.00), Metaloglobus Bucureşti - ASU Poli Timişoara (ora 14.00); joi, 29 noiembrie - Chindia Târgovişte - Energeticianul (ora 14.00).
 
Clasamentul arată astfel: 1. Chindia - 40p, 2. Snagov - 40p, 3. Clinceni - 39p, 4. Petrolul - 39p, 5. FC Argeş - 38p, 6. U Cluj - 35p, 7. Mioveni - 34p, 8. Energeticianul - 27p, 9. Pandurii - 25p, 10. UTA - 24p, 11. Daco-Getica - 22p, 12. ASU Poli - 21p, 13. Metaloglobus - 21p, 14. SSC Farul - 19p, 15. Luceafărul - 19p, 16. Aerostar - 18p, 17. Ripensia - 16p, 18. Baloteşti - 15p, 19. Dacia Unirea - 8p, 20. ACS Poli - 6p.
 
La finele sezonului 2018/2019, vor promova în Liga 1 primele două clasate, iar echipa de pe locul trei va disputa baraj de promovare / menţinere cu locul 6 din turneul play-out al primei divizii. În Liga a 3-a vor retrograda ultimele cinci clasate.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii