Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:05 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Diseară, la Budapesta România şi Ungaria vor să-şi pună piedică reciproc în drumul către Mondiale

ro

22 Mar, 2013 00:00 2090 Marime text
Echipele naţionale de fotbal ale Ungariei şi României se întâlnesc diseară, la Budapesta, într-o partidă din etapa a cincea a grupei D a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2014 foarte importantă pentru ambele formaţii. Miza este locul doi, care duce la baraj, pentru că Olanda, actualul lider, cu punctaj maxim în patru meciuri, pare scăpată în câştigătoarea seriei. În acest moment, Ungaria este pe doi, iar România pe trei, cele două formaţii având acelaşi număr de puncte şi fiind despărţite de golaveraj. Tricolorii vor să înregistreze un rezultat favorabil, pentru a nu se îndepărta, poate decisiv, de poziţia secundă. Partida se dispută de la ora 21.30 (fără spectatori, Ungaria find penalizată astfel pentru manifestările de rasism şi antisemitism ale suporterilor săi de la meciul cu Israel) şi este transmisă în direct de TVR1. „Nu cunosc foarte bine echipa Ungariei, dar cred că România îi este superioară valoric şi mă aştept să câştigăm”, a declarat antrenorul principal al FC Farul, Alin Artimon. Clasament: 1. Olanda - 12p, 2. Ungaria - 9p (10-5), 3. România - 9p (8-4), 4. Turcia - 3p, 5. Estonia - 3p, 6. Andorra - 0p. Diseară, se mai joacă Olanda - Estonia (la Amsterdam).   

Sursa foto: gsp.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii