Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:42 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța Mariana Solomon, la 50 de ani. De la mica sportivă la munca în administrație

ro

08 Jun, 2020 00:00 8207 Marime text

• Mariana Solomon a făcut atletism și handbal, începând sportul la vârsta de șase ani
• Ca profesor-antrenor, a lucrat și la echipe de fete, și de băieți  
• Din 2016, conduce DJST Constanța
 
Mariana Solomon, directorul executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța, împlinește luni, 8 iunie, o vârstă frumoasă, 50 de ani. Cinci decenii petrecute aproape în totalitate în mijlocul sportului, ca sportivă, antrenoare, iar apoi ca lucrător în administrația sportivă. 

Practic, Mariana Solomon este în fenomen de 44 de ani, de la vârsta de șase ani, din clasa întâi, de când a început practicarea primului ei sport, atletismul. La școala unde învăța în Constanța era componentă a unei clase speciale de atletism și a deprins tainele acestui sport cu profesoara Mioara Mihai. Mariana Solomon a făcut atletism timp de patru ani, până în clasa a cincea, când a trecut la handbal, disciplina pe care avea să o urmeze apoi în restul activității sale de sportivă. Prima antrenoare la handbal i-a fost celebra Elena Frîncu, fostă vicecampioană mondială și cea care a condus timp de 22 de ani sportul constănțean, ca șef al DJST, fiind considerată cel mai de succes manager de sport din România!

Vicecampioană națională de junioare


„Cum am ajuns la handbal? O prietenă de-a mea, vecină, făcea handbal și am mers și eu“, povestește Mariana Solomon, care a fost junioară la CSS1 Constanța, iar sub bagheta antrenorului Lucian Râșniță a devenit vicecampioană națională de junioare. A jucat pivot și extremă stânga și a ajuns și la Hidrotehnica Constanța, la senioare. În acei ani, echipa constănțeană se clasa sus în prima ligă și participa în cupele europene, cu Dumitru Muși antrenor principal. În 1993 însă, la numai 23 de ani, Mariana Solomon a fost nevoită să pună punct activității de jucătoare, din pricina unei accidentări serioase, ruptură de ligamente.
 

Remarcate pentru selecția și formarea echipei medaliate cu aur


Un capitol se încheia în activitatea ei sportivă, dar se deschidea altul, antrenoratul. A început să profeseze la CSS1 Constanța, unde a lucrat atât la masculin, cât și la feminin. În 2010, echipa de juniori 2 a clubului sportiv școlar a ieșit campioană a României, cu Dumitru Muși antrenor, care a ținut să le remarce și pe antrenoarele Lăcrămioara Ilie și Mariana Solomon, pentru selecția făcută și pentru formarea acelei echipe a CSS1. „Am lucrat cinci ani cu acei băieți“, precizează Mariana Solomon. Din lotul campion al României au făcut parte Robert Brănescu, Iulian Halcă (desemnat cel mai bun jucător al turneului final), Bogdan Munteanu, Cristian Munteanu, Claudiu Subţirică, Levis Cherim, Gabriel Chitic, Alin Tibel, Alexandru Vână, Andrei Zisu, Alexandru Zvâncă, Robert Curcă, Bogdan Anton, Cătălin Ion, Silviu Stoian şi Daniel Rotariu. De asemenea, Mariana Solomon a fost primul antrenor al echipei naționale masculine de handbal pe plajă sub 18 ani, participantă la Campionatul European.
 

„A fost ca a doua noastră mamă“
 

Și din echipele de fete la care a activat, atât la Constanța, cât și (timp de patru ani) la Rm. Vâlcea (cu bronz național) au ieșit sportive de valoare. Una dintre ele este constănțeanca Carmen Cuibar (fostă Cartaș), care, având-o antrenoare de club pe Mariana Solomon, a fost selecționată la lotul național, iar apoi a devenit vicecampioană europeană de tineret. „Cu Mariana Solomon am lucrat cea mai lungă perioadă din juniorat, din anul doi de junioară 3 până la junioare 1. A fost ca a doua noastră mamă. A avut mare grijă de noi. La mulți ani cu ocazia împlinirii a 50 de ani, multă sănătate și putere de muncă în continuare!“, a spus Carmen, care în prezent este stabilită alături de familie la Brașov și antrenează o grupă de copii la Sf. Gheorghe. De câțiva ani s-a retras din activitatea de jucătoare, având și un băiețel, care acum are doi ani și jumătate. Ultima echipă la care a evoluat Carmen a fost Corona Brașov. 
 

„Îmi place foarte mult omul care sunt“

 

În  2007, Mariana Solomon a făcut pasul către administrația sportivă, la DJST Constanța, în calitate de consilier pe probleme de sport, iar de la finele anului 2016 este director al instituției. „În viața mea de până acum au fost și suișuri, și coborâșuri. M-am confruntat cu multe lecții, din care am învățat. Important e că a existat mereu un echilibru. M-am adaptat de fiecare dată situațiilor și am încercat să găsesc partea pozitivă din toate. Sportul m-a construit ca persoană, mi-a modelat personalitatea și caracterul. Îmi place foarte mult omul care sunt și sper să nu mă schimb“, a precizat Mariana Solomon, care nu s-a rupt total de antrenorat, iar în prezent  lucrează de trei ori pe săptămână la CSS1 Constanța cu o grupă de începători de șase ani. „Mă relaxează lucrul cu copiii, seara, când ne întâlnim, după ziua de muncă de la Direcție“, precizează directorul executiv al DJST Constanța.
 

Cea mai mare realizare din viața ei

 

 

Mariana Solomon are un băiat, Sebastian George, în vârstă de 24 de ani, care a făcut și el sport (handball și înot), însă, finalmente, a pășit în viață pe un alt drum, extra-sportiv. „Băiatul meu este cea mai mare realizare din viața mea. Sunt mândră de el, ca orice părinte de altfel, și mă motivează zi de zi. Mulțumesc tuturor copiilor cu care am lucrat, m-au învățat lucruri minunate! Mulțumesc profesorilor mei, partenerilor, colaboratorilor, colegilor! Însă un mare mulțumesc îl dăruiesc familiei mele și în special fiului meu! Bunului Dumnezeu îi mulțumesc pentru tot ce mi-a dat, dar și pentru ce nu mi-a dat! Să fiți cu toții binecuvântați!“, spune Mariana Solomon.   


Sursa foto: ZIUA de Constanța

Citește și:

De la Vasile Mogârdiceanu la Mariana Solomon DJST Constanţa. Conducătorii şi denumirile instituţiei, de-a lungul anilor

Mariana Solomon - „Suntem o echipă unită“ DJST Constanţa a alocat aproape 85.000 de lei pentru 33 de acţiuni sportive (document)

#sărbătoreşteDobrogea141 Mariana Solomon, director DJST, şi scriitorii Ovidiu Dunăreanu şi Vartan Arachelian, mesaje de Ziua Dobrogei (video)

UPDATE - Cine a urcat pe podium Constanţa. Mariana Solomon a dat startul Crosului 1 Decembrie (galerie foto)

Fostul principe Nicolae, prezent la Mamaia, la turneul de volei pe plajă (galerie foto)

Baschet şi distracţie. Show de show! „Pescăruşii“ şi „Delfinii“ se înfruntă la Constanţa în All Star Game

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii