Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:26 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dinamo şi FC Viitorul deschid etapa a 25-a a Ligii 1. Echipa constănţeană e la zece puncte de play-off

ro

26 Feb, 2021 00:00 2589 Marime text
  • După eşecul cu FC Argeş, FC Viitorul a ajuns la al optulea meci la rând fără victorie şi la a treia înfrângere consecutivă în Liga 1.
  • Meciul din etapa a 24-a, care ar fi trebuit să se joace la Ovidiu, cu ultima clasată, Poli Iaşi, a fost amânat, din pricina condiţiilor meteo potrivnice.
  • Clubul din Copou nu a fost mulţumit cu amânarea partidei, astfel că a formulat o contestaţie pe această temă la comisiile federale.


Aflată pe locul 13 în clasament, cu 25 de puncte (la zece puncte distanţă de locul şase, ultimul care asigură accesul în play-off), dar cu un meci în minus, FC Viitorul susţine următorul meci de campionat vineri, 26 februarie, de la ora 20.30, în deschiderea etapei a 25-a, în deplasare cu Dinamo (locul 12, cu 26 de puncte).

Viitorul a fost trasă în jos de seria negativă din ultima perioadă, complicându-şi misiunea de calificare în play-off. După eşecul din deplasare cu FC Argeş (0-1 în etapa a 23-a), FC Viitorul a ajuns la al optulea meci la rând fără victorie şi la a treia înfrângere consecutivă în Liga 1. În 23 de partide, formaţia constănţeană are cinci victorii, zece egaluri şi opt înfrângeri, golaveraj 29-31. Meciul din etapa a 24-a, care ar fi trebuit să se joace la Ovidiu, cu ultima clasată, Poli Iaşi, a fost amânat, din pricina condiţiilor meteo potrivnice (ceaţă densă), care nu au permis disputarea partidei nici în ziua stabilită iniţial, nici a doua zi. Clubul din Copou nu a fost mulţumit cu amânarea meciului, astfel că a formulat o contestaţie pe această temă la comisiile federale. Comisia de Disciplină a FRF a hotărât să acorde termen acestei speţe pe 3 martie a.c.
 

Mircea Rednic, din nou pe banca tehnică

La FC Viitorul, antrenorul Mircea Rednic a revenit, la antrenamentele formaţiei, după perioada petrecută în izolare, în urma infectării cu Covid-19, iar partida cu Poli Iaşi ar fi trebuit să fie prima a echipei constănţene cu „Puriul” din nou pe banca tehnică. Pe 3 februarie, FC Viitorul a informat că rezultatele la testarea Covid-19 pentru Mircea Rednic, antrenorul secund Sorin Rădoi și antrenorul cu portarii Ștefan Preda sunt pozitive. Din această cauză, de comun acord cu Mircea Rednic, care a condus online ședințele de pregătire timp de două săptămâni, pe banca tehnică a echipei au stat, de atunci şi până la revenirea lui Rednic, alți doi antrenori din cadrul clubului constănţean, Cătălin Anghel și Cristian Sava.

Sursa foto: Facebook (FC Viitorul)


Citeşte şi:

FC Viitorul întâlneşte Dinamo
Valentin Cojocaru - „Sperăm să ne luăm revanşa”


FC Viitorul
Din lotul actual, mijlocaşul Andrei Ciobanu are cele mai multe goluri marcate în sezonul de faţă


Juvhel Tsoumou, noua achiziţie a FC Viitorul
„A fost o decizie uşoară pentru mine să mă întorc în România”

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii