Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:46 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din inima Munţilor Himalaya, spre România O delegaţie din Nepal, invitată la Constanţa pentru a se familiariza cu jocul de oină (galerie foto)

ro

10 Jul, 2019 00:00 2381 Marime text
O delegaţie din Nepal a primit invitaţia Federaţiei Române de Oină pentru o vizită de documentare în ţara noastră în ce priveşte sportul naţional al României. Nepalezii aşteaptă acum obţinerea vizelor pentru a ajunge cât mai repede în România.
 
Se speră ca vizele să iasă în timp util, astfel încât oaspeţii să poată ajunge, la finele săptămânii viitoare, la două competiţii oficiale, Cupa României şi Campionatul Naţional pe plajă al seniorilor, care se vor disputa în judeţul Constanţa, prima la Cumpăna, a doua la Mamaia. Oricum, mai devreme sau mai târziu, delegaţia nepaleză va fi prezentă în România, totul depinzând de cât de repede va obţine vizele de intrare în ţară. Pentru depunerea actelor, nepalezii au trebuit să parcurgă un drum lung şi greu, până în India, la New Delhi, efortul lor în acest sens fiind apreciat de către oficialii Federaţiei Române de Oină. Nepal este un stat din sudul Asiei, în inima munţilor Himalaya, mărginit de India - la sud şi de China (Tibet) - la nord.
 

Călătorie foarte grea, în plin sezon al musonilor

 
„Impresionant efortul făcut de delegaţia din Nepal, care a sosit la New Delhi în vederea depunerii documentelor necesare pentru vizita de documentare din România. Deoarece România nu are ambasadă în Nepal, au fost nevoiţi să ajungă în India în vederea încercării de a obţine vizele. Au parcurs un drum foarte greu (n.r. de peste 1.500 de kilometri), în plin sezon al musonilor, iar, după două zile de mers cu autobuzul, au ajuns în India. Cu aceasta ocazie, au putut lua contact şi cu jocul de oină. Deja iniţiat în acest sport, Narander (n.r. indianul Narander Kumar, care a intrat în istoria sportului naţional al României, fiind primul jucător străin care a evoluat într-un meci oficial de oină), le-a făcut prietenilor din Nepal o primă demonstraţie a acestui joc. Au fost extrem de încântaţi de oină. Sperăm să se rezolve cu obţinerea vizelor şi să îi avem oaspeţi la Cupa României“, se arată pe pagina de Facebook a FRO.
 

Ambasadorul Venezuelei în România, vizită la Constanţa

 
Constănţeanul Nicolae Dobre, preşedintele Federaţiei Române de Oină, l-a avut oaspete, la sediul FRO (care e la Constanţa), pe ambasadorul Venezuelei în România, Excelenţa Sa Alfredo Alfonso Torrealba. Diplomatul a venit special pe litoral pentru a avea o întâlnire cu şeful Federaţiei, în vederea prezentării modului în care Ambasada Venezuelei doreşte să se implice în activităţile de promovare a sportului naţional al României.
 

Materiale promoţionale în limba spaniolă

 
„Pe parcursul vizitei, Excelenţa Sa Alfredo Alfonso Torrealba a precizat faptul că apreciază cultura noastră şi ar dori să ajute acest sport, atât în cadrul activităţilor din România, cât şi prin promovarea sa în Venezuela. Referitor la implicarea în România, vrea să susţină financiar o activitate de promovare a oinei, urmând să decidă dacă una dintre competiţiile federaţiei sau o competiţie proprie. În acelaşi timp, a cerut materiale promoţionale în limba spaniolă, pentru a promova oina în Venezuela, unde se practică un sport asemănător“, oferă amănunte Federaţia Române de Oină.
 

Sporturi asemănătoare


Pe parcursul întâlnirii de la Constanţa, au fost prezentate diferite sporturi tradiţionale care se practică în cele două ţări, unele dintre acestea fiind foarte asemănătoare. „Şi tot ca un element de legătură, ambele părţi au considerat ca fiind un semn bun pentru o viitoare colaborare existenţa aceloraşi culori pe drapelul naţional. În perioada imediat următoare, va avea loc o noua întâlnire la Bucureşti, pentru a se stabili concret când vor avea loc activităţile. Mulţumim mult Excelenţei Sale pentru vizita făcută şi aşteptăm cu interes să materializăm cele discutate!“, mai menţionează sursa citată.
 

Luna oinei pe litoral

 
Iulie este luna oinei la Constanţa, pe litoral urmând a se desfăşura în acest interval, în afară de Cupa României şi de Naţionalele de seniori pe plajă, alte cinci competiţii: Campionatul Naţional de juniori 1 (Under-18, masculin), Campionatul Naţional de juniori 2 (Under-16, masculin), Campionatul Naţional de juniori 3 (Under-14, masculin), Campionatul Naţional de juniori 1 pe plajă (masculin) şi Campionatul Naţional de juniori 2 pe plajă (masculin).
 
Sursa foto: Facebook (Federaţia Română de Oină)
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii