Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:26 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deplasare pentru suporterii constănţeni la barajul dintre Grecia şi România

ro

31 Oct, 2013 00:00 2170 Marime text
Filiala Dobrogea a Fan Clubului Echipa Naţională organizează deplasare la partida tur dintre România şi Grecia de la barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2014, din Brazilia. Meciul se joacă în Grecia, la Pireu, vineri, 15 noiembrie, de la ora 21.45. Costul total al deplasării este de 153 de euro, sumă care cuprinde transportul, trei nopţi de cazare cu mic dejun inclus şi biletul de intrare la meci. Plecarea se face din Constanţa, de la stadionul „Farul”, miercuri, 13 noiembrie, la ora 20.00.

Traseul este următorul: Constanţa - Varna - Burgas - Sofia - Salonic, cei 880 de kilometri urmând a fi parcurşi în 14 ore. Pe 14 noiembrie, cazarea se face la Salonic, la hotelul de patru stele „Philippion”. Pe 15 şi 16 noiembrie, se va sta la Atena, la hotelul de trei stele „Epidavros”. Iată cum arată defalcat, pe fiecare serviciu în parte, costul excursiei: transportul (cu autocar de cinci stele) - 75 de euro; cazarea la hotelul „Philippion” - 26 de euro; cazarea la hotelul „Epidavros” - 37 de euro (18.50 euro pe zi); biletul de intrare la meci - 15 euro. Amănunte se pot obţine de la Sorin Mihăilescu (0724-650.340).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii