Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:56 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Debut de retur SSC Farul Constanța - FC Voluntari II, partidă cu trei goluri, penalty ratat și cartonaș roșu (galerie foto)

ro

10 Mar, 2018 17:15 2897 Marime text
Echipa de fotbal SSC Farul Constanța a debutat cu dreptul, astăzi, în returul seriei secunde din Liga a 3-a, învingând cu 3-0 pe teren propriu, la Techirghiol, FC Voluntari II.

Golurile au fost marcate de Diakite (18 - șut din centrul careului, după o respingere a unui adversar, la lovitura liberă a lui Stănescu), Cârstocea (43 - fază identică cu cea de la prima reușită, încheiată cu șut din careu) și Al. Grigoraș (68 - a trimis mingea în plasă cu capul, din careu).

În minutul 35, la 1-0, Al. Grigoraș a ratat un penalty (a apărat portarul), lovitura de pedeapsă fiind obținută de Pătulea.

FC Voluntari II a evoluat din minutul 79 cu un om în minus, după ce căpitanul Gâșă a primit cartonașul roșu, pentru un fault dur la centrul terenului.

SSC Farul (antrenori, Petre Grigoraș, Marian Dinu, Ion Barbu și Gică Mina) a jucat cu: Gurău - Iani, Lamine, Kwadwo, Vântu (70 C. Zamfir) - Cârstocea (58 I. Florea), Tudorică -  Al. Grigoraș (cpt.), R. Stănescu, Călințaru (62 V. Șicu) - Pătulea (56 Cl. Dragu).

În urma acestui succes, SSC Farul acumulează 35 de puncte, după 11 victorii, două egaluri și o înfrângere, ocupând în continuare poziția secundă în clasament.

În celelalte meciuri ale etapei s-au înregistrat rezultatele:
 
Ieri
 
Delta Dobrogea Tulcea - CSM Olteniţa 1-1 (Robert Pîslaru 48 / Andrei Moise 88)

CSM Râmnicu Sărat - Unirea Slobozia 0-3 (Constantin Toma 35 – din penalty, 63), Nelu Bucă 50)
 
Astăzi
 
Înainte Modelu - Axiopolis Sport Cernavodă 1-2 (Paul Radu 75 / Alexandru Vieru 56, Marius Fotescu 60 – din penalty)

Metalul Buzău - FCSB 2 1-2 (Mihai Ion 68 - din penalty) / Ianis Stoica 51, Mitrov Mihailo 61)

Progresul 1944 Spartac - Sportul Chiscani 2-0 (Alexandru Apostol 20, Florin Geană 38)

Victoria Traian - Agricola Borcea 1-3 (Valentin Baciu 18 / Ilie Gâţă 41, 53, Adrian Grigore 72).
 
Clasament: 1. Progresul 1944 Spartac - 37p, 2. SSC Farul - 35p, 3. Axiopolis - 32p, 4. Unirea Slobozia - 31p, 5. Metalul Buzău - 28p, 6. FCSB II - 26p, 7. FC Voluntari II - 24p, 8. Înainte Modelu - 16p, 9. CSM Rm. Sărat - 16p, 10. Agricola Borcea - 11p, 11. CSM Oltenița - 11p, 12. Delta Dobrogea Tulcea - 10p, 13. Sportul Chiscani - 4p, 14. Victoria Traian - 0p.  

În etapa viitoare, SSC Farul va juca în deplasare cu Agricola Borcea.  

Sursa foto: Facebook (SSC Farul) 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii