Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:39 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De Sfântul Nicolae Triplu motiv de sărbătoare pentru un membru al HC Dobrogea Sud. Ziua de naștere, ziua numelui și încă ceva!

ro

07 Dec, 2021 00:00 2256 Marime text
 

 
  • „Delfinii“ au încheiat cu o nouă victorie (25-20 cu CSM București) seria meciurilor de pe teren propriu din acest sezon.
  • După succesul cu CSM București, HCDS a urcat pe locul întâi în clasamentul intermediar al Ligii Naționale.
  • Formația de pe litoral mai joacă un meci în acest an, cu HC Buzău 2012 în deplasare, duminică, 12 decembrie.
 
Ziua de luni, 6 decembrie, în care a fost celebrat Sfântul Nicolae, i-a adus multe motive de bucurie unuia dintre membrii staff-ului medical al echipei masculine de handbal HC Dobrogea Sud Constanța, kinetoterapeutul Nicu Roman.
 
Acesta și-a serbat ziua numelui, dar și ziua de naștere, el fiind născut pe 6 decembrie 1988, iar luni împlinind 33 de ani. Satisfacția nu a fost însă dublă, ci…triplă, al treilea motiv de bucurie fiind adus de evoluția HCDS din acest sezon, „delfinii“ încheind cu o nouă victorie (25-20 cu CSM București) seria meciurilor de pe teren propriu din acest sezon. HCDS a câștigat toate cele nouă partide jucate la Constanța în stagiunea 2021/2022 (șapte în campionat și două în cupele europene)! Iar, per total, în cele 14 meciuri jucate până acum în prezenta ediție a Ligii Naționale, echipa constănțeană are 12 victorii, un egal și o înfrângere. „De Sf. Nicolae, îl serbăm pe Nicu Roman, kinetoterapeutul echipei. Nicu are motiv dublu de sărbătoare: ziua de nume și ziua de naștere. De fapt, motiv triplu, dacă punem la socoteală și forma băieților. La mulți ani, Nicu! Sănătate și bucurii alături de familia și de echipa ta. Îți mulțumim pentru tot ce faci ca «delfinii» să fie bine din punct de vedere fizic! La mulți ani tuturor membrilor Familiei HCD care sărbătoresc azi (n.r. luni) ziua de nume!“, este mesajul clubului. 
 
Încheie anul la Buzău
 
După victoria cu CSM București, HCDS a urcat pe locul întâi în clasamentul intermediar al Ligii Naționale, având, este adevărat, două meciuri în plus față de a doua clasată, campioana Dinamo. Formația de pe litoral mai joacă un meci în acest an, cu HC Buzău 2012 în deplasare, în etapa a 15-a, duminică, 12 decembrie, de la ora 15.30 (în direct la TVR1).  
 
„Ne place enorm ce vedem“
 
„Moș Nicolae a adus Familiei HCD o nouă victorie importantă (n.r. cu CSM București), iar pentru Moș Crăciun deja ne-am pus dorința: să încheiem anul cu încă 3 puncte în meciul de la Buzău, să fim cu toții sănătoți și să nu mai fim nevoiți să jucăm vreun meci cu sala goală. Suporteri + jucători = Familia HCD! Încheiem împreuna 2021 cu zâmbetul pe buze la ultima etapă jucată acasă. Bravo tuturor! Victoria cu CSM e ultima într-un an plin de succese în Sala Sporturilor: 15 victorii în 17 meciuri! Poate că n-o să arate așa pentru mult timp (n.r. HCDS pe primul loc în clasament), dar ne place enorm ce vedem și vă promitem că vom lupta până la final ca să terminăm cât mai sus. Indiferent de adversar, noi suntem Constanța și mereu ne dorim să câștigam toate meciurile. Pe lângă trofee, pe lista obiectivelor noastre vor fi, an de an, spiritul echipei și bucuria suporterilor noștri când dăm totul - două lucruri pe care numai aici, la Constanța, le poți vedea. Hai, HCD!“, se arată pe pagina de Facebook a HCDS.
 
Daniel Vasile, votat jucătorul lunii noiembrie
 
În sondajul derulat pe paginile de Facebook și Instagram ale HC Dobrogea Sud, portarul Daniel Vasile a fost votat de către suporterii „delfinilor“ jucătorul lunii noiembrie. Goal-keeper-ul, internațional al României, a primit trofeul înaintea partidei cu CSM București. „Primul fan care a reacționat pe Instagram după anunțarea rezultatului, Daniel Lipară, a primit o eșarfă cu însemnele echipei și șansa de a-i înmâna trofeul lui Dani Vasile. Un premiu care l-a motivat și mai mult pe portarul nostru“, se precizează pe site-ul oficial al HCDS. „Ne-am pregătit foarte bine și am avut o apărare de netrecut. Voiam să simțim suporterii aproape. Se apropie vacanța, devine tot mai greu să te concentrezi și ai nevoie de un imbold. Ei ni l-au oferit. Premiul? Contează mult pentru mine faptul că este oferit de suporteri. Este o inițiativă bună. Ni se oferă șansa să ne cunoaștem mai bine unii cu alții“, a menționat Daniel Vasile, conform aceleiași surse.
 
Apărarea, încă o dată la nivel înalt
 
Antrenorul HCDS, George Buricea, a remarcat că echipa a început să elimine din greșelile pe care le-a comis în precedentele două meciuri. „Este extraordinar că terminăm anul fără înfrângere acasă. Le mulțumesc băieților pentru că au muncit și am reușit să mai scoatem din greșelile pe care le-am făcut în ultimele două meciuri. E adevărat, le-am câștigat, dar vreau să văd progres de la meci la meci, să eliminăm greșelile tehnice, neprovocate, cu mingi la adversar, care ne fac probleme. Azi au fost mult mai puține, s-a simțit asta, iar apărarea a fost încă o dată extraordinară. Vrem să mergem pe drumul ăsta, pentru că încă nu s-a terminat. Ne așteaptă un meci foarte greu la Buzău“, a punctat principalul formației de pe litoral, citat de site-ul HCDS.
 
Nu a contat că au jucat dimineața
    
„Nu am pierdut niciun meci acasă în acest sezon. Le mulțumim suporterilor că au venit în număr atât de mare, le-am simțit sprijinul și le dedicăm victoria cu CSM București“, a spus și Ionuț Nistor, căpitanul HC Dobrogea Sud. „Le mulțumim fanilor noștri. Nu a contat că jucăm dimineață, au venit, ne-au fost alături și ne-au susținut, iar noi le-am oferit un meci de calitate. O victorie frumoasă, chiar mai lejeră decât ne așteptam. Ne gândim acum la următorul meci, cel de la Buzău, unde mergem să câștigăm“, a declarat și Ionuț Stănescu, președintele clubului.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Facebook (HC Dobrogea Sud)

 
Citește și:

Constanţa
HC Dobrogea Sud a învins şi CSM Bucureşti şi a urcat pe locul întâi în clasament
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii