Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:37 14 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De ce s-a supărat Hagi la meciul în care Viitorul a ieşit campioană naţională (galerie foto)

ro

17 Jun, 2013 00:00 2066 Marime text
Echipa de fotbal FC Viitorul Constanţa a devenit, la Buftea, campioană naţională la juniori A (sportivi născuţi după 1 ianuarie 1992). Formația antrenată de Cristian Cămui a învins-o în finală cu 1-0 pe Dinamo Bucureşti, prin golul marcat de Alexandru Târnovan în minutul 84. Acesta a punctat din fața porții, la centrarea lui Mitriță, care a trecut de doi adversari. Viitorul a înscris în inferioritate numerică, după ce Vasile fusese eliminat în minutul 82. Ulterior, egalitatea numerică s-a restabilit, după ce Jugaru a văzut și el cartonașul roșu în minutul 90 plus 4. Prin această victorie, Viitorul își păstrează titlul național de la juniori A. Au jucat echipele: Viitorul - Tordai - Hodorogea, Mitache, Vasile, Puțanu, Țâru (cpt.), Vână (81 V. Mihai), Nikolov (77 Boitoș), Târnovan, Tănase, Mitriță (90 plus 3 Păiuș); Dinamo (antrenor, Lucian Mezei) - Muțiu - Dobrosavlevici, A. Radu, Vartanian, Cristea (90 Oprescu), Jugaru, St. Filip (58 Stavilă), Zeciu (53 Balint), Buia (cpt.), Lemac (79 Manea), R. Radu (46 Ciobanu). După încheierea finalei, a avut loc festivitatea de premiere, unde au fost acordate și două premii speciale, ambele jucătorilor constănțeni. Astfel, Arpad Tordai a primit trofeul pentru „portarul finalei”, în timp ce Ionuț Mitriță a fost desemnat „cel mai bun jucător al finalei”. Suporterii dinamoviști prezenți la finala de la Buftea l-au ironizat pe Gică Hagi, la adresa căruia au scris pe un banner „AȘA rege, AȘA FOTBAL”, aluzie la presupusele victorii necurate ale echipei constănțene cu Steaua, dar și cu Dinamo, care au dus la salvarea Viitorului de la retrogradare. Potrivit evz.ro, Hagi s-a enervat, a plecat înainte de încheierea jocului şi a fost însoţit la maşină de către reprezentanţi ai forţelor de ordine.

Juniorii B, calificaţi în finală

Într-o finală de Campionat Naţional, cea a juniorilor B (născuţi după 1 ianuarie 1996), s-a calificat şi echipa Viitorului antrenată de Vasile Mănăilă, care s-a impus în turneul zonal de la Ovidiu. În ultimul meci disputat, Viitorul a dispus de Şcoala Gică Popescu, scor 3-1 (0-0), prin golurile marcate de Dan Panait (43), Irinel Lică (autogol 63), Radu Stănişoară (73), respectiv Antonio Cruceru (68). Au evoluat pentru FC Viitorul: Căbuz - Torişte, Manea, Iacob, Otei (41 Panait) - Marin, Boerean, Carabela (41 Cicâldău) - Tudoran (60 Oarnă), Ene (64 Stănişoară), Stoica (74 Casap). În finală, FC Viitorul o va întâlni pe LPS Iaşi, care a câştigat turneul zonal de la Ploieşti. Meciul pentru aur este programat miercuri, 19 iunie, de la ora 20.00, la Centrul de Fotbal Buftea. Finala mică şi-o vor disputa Dinamo şi LPS Banatul Timişoara.

Astăzi începe la Ovidiu turneul semifinal de juniori C

De astăzi şi până sâmbătă, 22 iunie, la Ovidiu va avea loc turneul semifinal al juniorilor C (născuţi după 1 ianuarie 1998). Participă cinci echipe, toate câştigătoare de turnee zonale: CS Pajura Huşi, Ceahlăul Piatra Neamţ, FC Viitorul, Oţelul Galaţi şi Dinamo Bucureşti. Se va juca în sistem campionat, fiecare cu fiecare. Câştigătoarea competiţiei va obţine calificarea în finala Campionatului Naţional, programată pe 29 iunie, de la ora 20.00, la Centrul Tehnic FRF Buftea. Pentru victorie se vor acorda trei puncte, iar învinsa nu va primi niciun punct. În cazul în care o partidă se va încheia la egalitate, se vor executa lovituri de departajare. Echipa învingătoare după penalty-uri va primi două puncte, iar învinsa un punct. Durata unei partide de juniori C este de 70 de minute (două reprize a câte 35 de minute). Lotul de jucători cu care FC Viitorul va participa la turneul zonal de la Ovidiu este format din: Cosmin Dur-Bozoancă, Ştefan Peltea - portari; Bogdan Anghel, Carlo Casap, Nicolae Cârnaţ, Andrei Ciobanu, Florinel Coman, Tiberiu Căpuşă, Doru Dumitrescu, Leonard Gheorghe, Virgil Ghiţă, Robert Grecu, Ianis Hagi, Andreas Iani, Szabolcs Kilyen, Mircea Manole, Robert Moldoveanu, Ioan Opriş, Andrei Rusu, Alexandru Trancă, Andrei Vlădescu - jucători de câmp. Antrenor: Cristian Şchiopu. Echipa constănţeană va evolua după programul: astăzi - cu Pajura Huşi (ora 17.00); mâine - cu Dinamo (ora 17.00); joi, 20 iunie - cu Ceahlăul (ora 18.45); sâmbătă, 22 iunie - cu Oţelul (ora 18.45).

Ti-a placut articolul?

Comentarii