Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:33 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CVM Tomis va debuta in primul turneu final

ro

25 Mar, 2010 03:08 1132 Marime text
cvmtomis.jpgConstănţenii vor întâlni vineri pe Remat Zalău, sâmbătă pe Unirea Dej, iar duminică, formaţia de pe litoral va juca în ultimul meci împotriva echipei gazdă, Dinamo

Club Volei Municipal Tomis va debuta mâine, la primul turneu din seria celor patru, la finalul cărora speră să se încununeze din nou cu laurii de campioni naţionali pentru a patra oară.

Campioana ultimelor sezoane, CVM Tomis va întâlni mâine, de la ora 20.00, pe Remat Zalău, în primul meci din cadrul turneului care se desfăşoară la Sala Extreme din Bucureşti. Deşi au încheiat sezonul regulat pe prima poziţie, formaţia pregătită de Viktor Sidelnikov va porni în această fază a campionatului cu un mic dezavantaj. În urma clasamentului întocmit pe baza rezultatelor directe dintre cele patru formaţii calificate, Tomis ocupă locul trei, la un punct distanţă de Dinamo Bucureşti, alb-roşii reuşind patru victorii în faţa echipelor din Constanţa, Zalău şi Dej, în cele 22 de etape precedente, iar rezultatele înregistrate în partidele cu formaţiile clasate pe locurile 5 - 12 nu se mai iau în considerare. Constănţenii sunt depăşiţi în clasamentul meciurilor directe şi de Remat Zalău, care are însă acelaşi număr de puncte. Astfel, dinamoviştii vor începe seria turneelor cu 10 puncte, urmată de Remat Zalău şi CVM Tomis, cu câte 9 puncte, iar cea mai slab cotată este surpriza sezonului regulat Unirea Dej, cu 8 puncte. Deşi nu au mai avut evoluţii strălucitoare în meciurile din sezonul regulat, constănţenii sunt încrezători în şansele de a obţine un nou titlu de campioni, mai ales că au de câteva zile pe bancă un fost câştigător al Ligii Campionilor. Dacă în cea mai mare parte a campionatului CVM Tomis a fost condusă de canadianul Stelio De Rocco, Began şi compania vor juca pentru prima dată la turneul de la Bucureşti cu rusul Viktor Sidelnikov pe bancă. Acesta şi-a stabilit deja un obiectiv destul de îndrăzneţ deşi până acolo mai trebuie să câştige titlul naţional: „Vreau să le spun fanilor din Constanţa că suntem cea mai bună echipă din România şi vom încerca să ajungem cea mai bună echipă din Europa! Cât voi sta la echipa din Constanţa? După ce câştig Liga Campionilor, voi pleca", a declarat tehnicianul rus. Turneul găzduit de Dinamo se va desfăşura în perioada 26 - 28 martie.

Trei meciuri în trei zile

Toate cele patru turnee se vor desfăşura pe durata a trei zile, astfel că echipele vor fi nevoite să dispute câte un meci pe zi la fiecare sfârşit de săptămână. Aşadar, în afară de valoarea echipelor angrenate în această întrecere, mai apare un factor decisiv în stabilirea campioanei: pregătirea fizică. „Lotul nostru este unul destul de numeros şi rezervele sunt apropiate valoric de titulari, iar antrenorul are posibilitatea de a roti jucătorii din teren astfel încât să beneficieze mereu de prospeţime fizică", a declarat directorul executiv al tomitanilor, Serhan Cadâr.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii